Promovarea rapidă a unor tineri apropiați de PAS în instituțiile publice pune sub semnul întrebării discursul guvernării despre meritocrație, au declarat Natalia Morari și H.D. Hartmann la Podcast Politik.
„Cu ce îl poate consilia o tânără de 19 ani pe un ministru? Ce experiență și ce cunoștințe poate avea la această vârstă?”, a întrebat profilerul.
Hartmann consideră că accesul la asemenea funcții trebuie justificat prin competențe și experiență, nu prin apropierea de un partid.
Morari a menționat că totul a început cu „verișoara-gate” și cu angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, cu un salariu de 6.000 de euro.
„Ei au promis meritocrație, dar tocmai ei au promovat cazurile care acum ies la iveală”, a declarat Morari.
