Străzile orașului Viana do Castelo din Portugalia s-au umplut în aceste zile de costume tradiționale, bijuterii din aur și mii de vizitatori, odată cu sărbătoarea Senhora da Agonia.
Peste o mie de femei, de la adolescente până la străbunici, au participat la paradele tradiționale. Festivalul Senhora da Agonia are loc în fiecare an, în luna august, în regiunea Alto Minho și este considerat una dintre cele mai cunoscute sărbători tradiționale din Portugalia, scrie Euronews.
Un element central al evenimentului îl reprezintă „mordomas”, femeile îmbrăcate în costume tradiționale și împodobite cu mai multe rânduri de bijuterii din aur, transmise adesea din generație în generație. Peste o mie de femei au participat miercuri la parada „mordomia”, iar sâmbătă la parada istorico-etnografică.
Participantele sunt de toate vârstele, de la adolescente până la străbunici. Sărbătoarea atrage anual mii de turiști la Viana do Castelo și combină procesiunile religioase cu tradițiile populare, muzica, costumele și bijuteriile specifice regiunii Minho.
Festivitățile se încheie duminică, 23 august, cu procesiunea solemnă.
