Profesorii s-au confruntat cu realitatea. O parte dintre ei probabil încep să bănuiască ceva. Dar să le luăm pe rând.
Protestul profesorilor este ca un scandal în familia nobilă – aparent totul arată extrem de frumos, dar tare putred pe dinăuntru. Toată lumea înțelege că profesorii sunt una dintre componentele principale ale electoratului nucleu al PAS. Și acum are loc o ruptură serioasă. Oamenii ,care până nu demult cu pasiune, cu zero îndoieli, orbește, pe baza convingerilor, susțineau PAS (chiar și în ciuda dovezilor evidente ale incompetenței lor absolute), trec acum printr-o criză interioară. Idolii lor i-au înșelat. Iar în limbajul inteligenței luminate – i-au kidănit.
La început li s-a promis majorarea salariilor de la 1 ianuarie, dar apoi – și aici vă rog să acordați atenție cinismului puterii actuale – li s-a spus că majorarea va fi de la 1 septembrie, dar una grasă, substanțială. Adică: strângeți-vă curelele, așteptați, iar apoi veți avea o viață fericită. Cum să nu-l crezi pe cel mai minunat președinte, pe care Moldova nu l-a mai avut în istoria sa? Cum să n-o crezi pe femeia care, datorită voturilor tale, a obținut totul în viața asta? Normal că au crezut, au răbdat și au așteptat. Dar vine 1 septembrie, profesorii deja își pregătiseră buzunarele, sperând că va ploua cu monede de aur, dar li s-a spus că nu sunt bani și că trebuie să aștepte din nou, de data aceasta până la 1 ianuarie 2027.
E clar că profesorii au suferit o disonanță cognitivă – pe de o parte aud din toate părțile despre salarii de sute de mii sau milioane ale rudelor și activistilor PAS, despre sute de milioane nebunești care merg în ONG-uri, despre cheltuieli pentru militari, pentru cumpărarea clădirilor ambasadelor, pentru radare, pentru orice – dar pentru ei nu sunt bani.
Cam urât iese. Un milion de lei pentru repararea acoperișului de la Condrița ca să nu se ude câinele Codruț – pentru asta se găsesc bani, dar pentru profesori – nu. Să cheltui un miliard pentru un orășel militar – nicio problemă, dar pentru profesori – nu. Să cumperi încă o clădire pentru o ambasadă peste hotare, ca să se odihnească confortabil între recepții și întâlniri în timpul vizitelor – da, asta e important, dar pentru profesori nu sunt bani.
Profesorii vor fi nevoiți să își răspundă la toate aceste întrebări și să se confrunte cu realitatea. Și asta începe deja să se întâmple.
Până și sindicatul de buzunar al PAS a fost nevoit să anunțe protestele. Observați, nu grevă, ceea ce le-ar fi întărit considerabil poziția în negocierile cu guvernul. Vă imaginați ce s-ar fi întâmplat dacă pe 1 septembrie, în ziua în care li s-a promis majorarea salariilor, dar care din nou nu a fost respectată, ei nu ar fi venit la muncă? Ceva îmi spune că banii pentru profesori s-ar fi găsit imediat. Dar sindicatul de buzunar nu va merge atât de departe.
Până și acest protest s-a încercat să fie regizat. În primele rânduri au fost puși participanți care, la apariția lui Dan Perciun la microfon, au început imediat să îl aplaude.
Interesant, când vii la un protest și protestezi împotriva acțiunilor puterii, de ce îi aplauzi? Atunci de ce mai protestezi, dacă îi susții cu aplauze? Pare ciudat, nu? Dar apoi lucrurile au scăpat de sub control.
Pentru că, chiar și cu un sindicat de buzunar, nu poți să îi explici fiecăruia că totul e de fațadă și protestul trebuie să rămănă extrem de comod pentru putere. Așa că marea majoritate a profesorilor prezenți, care nu fusese avertizată, l-a huiduit pe ministrul Perciun. S-a văzut că pentru conducerea guvernului asta a fost un duș rece – nu se așteptau la o asemenea primire. „Proștii nu mai cad în capcană”, s-au gândit ei.
Și atunci Tofan a făcut prima sa greșeală politică grandioasă. A făcut o оговорка по Фрейду și a spus ceea ce gândea de fapt. A umilit în public cea mai bună președintă din istoria Moldovei și cel mai bun conducător al țării, care este pus imediat după Ștefan cel Mare – Maia Sandu. Numindu-l pe Perciun cel mai bun ministru al educației din întreaga istorie a Moldovei independente, a plasat-o pe Maia Sandu pe locul doi în rangul ministrului educației. Tofan a îndrăznit să îl compare public pe omul care stă imediat după Ștefan cel Mare cu Dan Perciun, și chiar să recunoască că Perciun a fost mai bun decât ea în funcția de ministru al educației. Este o scăpare de neiertat.
Dar revenind la profesori. Tofan a declarat la miting că guvernul nu are bani. Observați cu ce s-a ocupat acest domn toată luna – a mers la festivalul din Sipoteni, a cântat la nai, a povestit cât de mult iubește zeama, a mâncat zeamă, a mers la Castelul Mimi, unde a făcut fotografii minunate, a organizat o excursie pentru copii, apoi a mers la Nisporeni, s-a fotografiat cu luptători, a presupus înțelept că e mai bine să investești în sport decât în sănătate – mai pe scurt, un program extrem de încărcat, dar timp pentru profesori nu a avut.
Uitați-vă la fața aceasta rozalie – vedeți cearcăne? Vedeți aspectul epuizat al unui om care muncește non-stop, nu doarme, face reforme, dă afară funcționari, lucrează la schimbări structurale ale economiei, care nici nu apucă să mănânce, darămite să doarmă? Nu, arată perfect, tare fresh, apucă toate acțiunile de PR, care nu se înțelege deloc pentru ce îi sunt necesare. Adică are mult timp liber.
Cu siguranță nu s-a ocupat de reducerea celor 26 de mii de funcționari suplimentari angajați în aparatul de stat în timpul PAS, care consumă anual 6 miliarde de lei. Nu a analizat cheltuielile ministerelor și instituțiilor pentru optimizarea radicală și evaluarea oportunității existenței acestor instituții – așa cum tot el a promis. Nu a căutat surse suplimentare de venit la buget, în afară de creșterea povării fiscal asupra oamenilor. Nici măcar nu îi trece prin cap că statul ar putea câștiga venituri suplimentare uriașe, fără a crește impozitele. A ieșit și pur și simplu a spus că nu sunt bani.
Așa că profesorii nu au motive să spere că viața lor se va îmbunătăți calitativ. În cel mai bun caz, vor crește taxele, vor crește tarifele (la gaze deja au crescut), iar datorită creșterii taxelor vor crește ușor salariile profesorilor de la 1 ianuarie cu 10-15%, iar în cel mai bun caz creșterea salariului va acoperi creșterea costului vieții, dar cel mai probabil va fi mai mică.
Și în loc de concluzie, dragi profesori. Această putere nu își face griji pentru nimic legat de Domniile voastre. Sunt absolut sigură că, indiferent dacă vă măresc sau nu salariul, vor veni alegerile și veți salva din nou Moldova de Putin și veți vota pentru ei. Păi nu pentru Dodon, nu?