Concursul pentru funcția de director general al Companiei Publice „Teleradio-Moldova” (TRM) nu poate fi reluat deocamdată, întrucât Serviciul de Informații și Securitate (SIS) încă nu a expediat raportul de evaluare privind cei patru candidați rămași în cursă. Președintele Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare al TRM, Arcadie Gherasim, a declarat pentru Realitatea că instituția așteaptă raportul SIS pentru a putea continua concursul.
„Urmează să ne trimită raportul de evaluare, conform legii. Suntem în contact”, a declarat Arcadie Gherasim.
Mlive amintește că, la 17 iulie curent, Consiliul de Supraveghere (CS) al Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM) a decis să amâne etapa interviului a concursului pentru desemnarea directorului general al instituției.
Decizia a fost luată la solicitarea directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, care a invocat necesitatea unor verificări suplimentare ale candidaților.
La interviuri au fost invitați patru candidați: Dorin Scobioală, Ecaterina Cheptanaru, Sergiu Sandulescu și Andrei Zapșa.
Amintim că funcția a devenit vacantă după ce Vlad Țurcanu, numit director în decembrie 2021, și-a anunțat, în contextul scandalului izbucnit după finala Eurovision de anul acesta.
Țurcanu a mai fost vizat în mai multe scandaluri, inclusiv în legătură cu cheltuirea neconformă a banilor instituției.
Tot atunci, și-a anunțat demisia și Andrei Zapșa, directorul adjunct al TRM. Acesta a făcut parte din juriul care a evaluat prestațiile artiștilor la concursul Eurovision.
