După cinci ani de guvernare PAS, premierul Vasile Tofan vorbește din nou despre reforme structurale, debirocratizare și necesitatea de a accelera economia. Prin aceste argumente șeful Guvernului explică numirea lui Claudiu Năsui la Ministerul Dezvoltării Economice și transferul lui Eugeniu Osmochescu la Agricultură.

În cazul lui Năsui, Tofan spune că Republica Moldova are nevoie de investiții, un stat mai rapid și mai puțină birocrație. Premierul îl consideră potrivit pentru reforme inclusiv datorită viziunii sale privind reducerea cheltuielilor publice, taxelor și numărului companiilor de stat.

„Avem nevoie de o economie care crește mai repede și de investiții. Trebuie să reducem birocrația și procesele care consumă timp și bani. Domnul Năsui are competența și curajul pentru a duce înainte aceste reforme”, a declarat Tofan.

Claudiu Năsui vine din politica românească. Este deputat USR și a condus Ministerul Economiei de la București în perioada 2020–2021. În timpul mandatului său, împotriva lui au fost depuse mai multe plângeri penale, inclusiv pentru abuz în serviciu. Năsui a respins ulterior informațiile potrivit cărora ar fi fost urmărit penal și a susținut că, în unele cauze, a avut calitatea de martor sau denunțător.

La Agricultură va merge Eugeniu Osmochescu, care până acum conducea Ministerul Dezvoltării Economice. Tofan spune că principala miză va fi folosirea mai eficientă a subvențiilor și a fondurilor europene care urmează să ajungă în agricultură.

„Fiecare leu de subvenție trebuie să aducă un impact cât mai mare. Domnul Osmochescu poate ajuta atât la atragerea noilor fonduri în agricultură, cât și la folosirea lor cât mai eficientă”, a declarat premierul.

Osmochescu a intrat în Guvern odată cu fostul premier Alexandru Munteanu, cu promisiunea de a accelera creșterea economică. Între timp, chiar ministerul pe care l-a condus și-a redus în august prognoza de creștere a PIB-ului pentru 2026 de la 2,2% la 1,8%.