Anul trecut, chiar înainte de 1 Septembrie, de la vlădică până la opincă, postau într-o veselie pe rețelele sociale ce grijă mare are PAS de copii, oferindu-le câte 1000 de lei pentru rechizite.
Anul acesta, o liniște surdă pe toate conturile propagandiștilor galbeni. Oare grija pentru copii s-a terminat ori pur și simplu nu este un an electoral? Dacă doar anul electoral vă motivează să aveți grijă de copii, atunci asta se numește pe scurt corupție electorală ori utilizarea resurselor publice în scop electoral. Presiunea cheltuielilor pentru copii este enormă asupra familiilor care au elevi la școală. Nu o mie, ci multe mii de lei îți trebuie pentru a pregăti un copil de 1 Septembrie.
Presiunea este pe familii, iar guvernul, pe lângă lipsa celor o mie de lei, le-a mai făcut „cadou” câteva mii de lei în sens invers, care trebuie achitate statului prin costul mai mare al gazului, energiei electrice și majorării TVA-ului.
Învățământul peste tot se modernizează greu, în sensul că de peste 100 de ani avem același tablou: cretă, tablă, cârpă și profesorul în rol de transmițător de informație. Dacă în țările UE, datorită finanțării masive, școala se reformează, apar table interactive și tablete pentru elevi, iar materialul didactic vine nu doar sub formă de text și poze, ci și audio și video, la noi procesul merge destul de anevoios. Am oportunitatea să lucrez în școlile germane. Firma noastră deservește infrastructura de rețea în toate școlile din orașul Bochum, aproape 100 de școli. Fiecare clasă are tablă interactivă, iar fiecare copil din clasa I primește o tabletă din partea școlii.
Competențele digitale încep din clasa I, pentru că nemții înțeleg perfect că lumea de mâine va fi digitală și copiii trebuie să fie pregătiți. Niciun fel de 1 Septembrie festiv, niciun fel de flori, bomboane și bani pentru perdele. Copiii încep școala în mod obișnuit, iar tabloul general al unei școli primare este că foarte mulți copii stau întinși pe jos în pauze, pe coridoare ori în clase, cu o carte deschisă în față. Adică se simt liberi, iar nonconformismul este ceva natural. Școala cere investiții, iar societățile dezvoltate înțeleg perfect că investiția în învățământ va da roade peste 20 sau 30 de ani.
Politicienii actuali înțeleg perfect că în timpul mandatului lor rezultatul investițiilor nu se va vedea, dar oricum le fac. Este o datorie sacră a oricărei guvernări. Republica Moldova a avut mulți miniștri ai Educației, dar se pare că unul ca acesta de acum nu a mai fost. Omul este rupt complet de realitate, nu are competențe, iar probabil primul loc de muncă din cartea de muncă este cel de la minister. Din informațiile publice, nu ar deține diplomă de BAC. Deci omul care face politici pentru învățământ, inclusiv politici pentru cele mai grele examene ale vieții, cele de la BAC, nu a susținut aceste examene, adică habar nu are ce înseamnă asta. Este bine când ești un copilaș de bani gata și părinții îți pot achita școli scumpe la Londra, dar asta nu schimbă esența.
Vă reamintesc că premierul Chiril Gaburici, după ce s-a vehiculat în spațiul public că ar avea diploma de BAC falsificată și s-a deschis un dosar penal pe numele lui, și-a dat demisia. Perciun, conform mărturiilor publice, i-a făcut zile fripte lui Munteanu, iar premierul Tofan a afirmat că este unul dintre miniștrii care îi dau cele mai mari bătăi de cap. Așa se întâmplă, doamnă Maia Sandu.
Pentru că este total vina dumneavoastră când puneți ministru al Educației un băiețel nematurizat, unul aflat într-o fază de pubertate continuă. Riști să ai un obraznic fără competențe în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere. Se spune că există un mecanism subiectiv prin care poți verifica dacă o firmă are bani: te uiți în parcare și vezi ce mașini conduc angajații. Păi, în parcările celor o sută de școli din Bochum, Germania, sunt mașini pe care le văd și în parcarea noastră, acolo unde sunt informaticieni, tehnicieni de telecomunicații, contabili și top manageri.
Adică statul german îi plătește pe profesori la același nivel la care sunt plătiți și alți specialiști din Germania. În Republica Moldova, să fii profesor este un challenge continuu de supraviețuire: pe de o parte, munca dificilă cu 30 de copii diferiți aflați în proces de maturizare, iar pe de altă parte, un salariu sub nivelul mediu care nu se majorează.
Profesorii au ieșit la protest, iar Tofan, împreună cu Perciun și Belous, au ieșit în fața lor să le spună că le înțeleg durerea, dar că nu au bani. Nici Tofan, nici Belous și nici băiețașul Perciun nu înțeleg din punct de vedere financiar profesorii, pentru că pe lângă milioanele declarate, salariul unui ministru este mult mai mare decât salariul unui profesor.
Ce dorim să obținem în viitor? Care sunt prioritățile noastre? Conform unui studiu, 80% dintre tinerii din Republica Moldova care sunt acum la școală visează să plece peste hotare. ”Viitorul” Republicii Moldova nu vede viitorul în acest stat. Are PAS vreun mecanism care să-i motiveze să rămână?
Am văzut doar mecanismul atribuit pentru PAS Youth, tineri fără studii superioare răsplătiți cu peste 30.000 de lei lunar, dar asta nu este suficient.
În afară de aripa tânără a PAS-ului, sunt zeci de mii de tineri care nu se pot angaja în Republica Moldova pe un salariu decent și care sunt acum la școală, plictisiți, la ore cu tablă și cretă, o cârpă umedă și un profesor îngrijorat pentru ziua de mâine.
O zi de mâine care promite scumpiri, dar nu oferă salarii pe măsura scumpirilor.