După ce guvernarea și-a desemnat judecătorii la Curtea Constituțională fără un concurs public deschis, deputata PAS Veronica Roșca vine acum cu un proiect care introduce exact regulile care au lipsit atunci – transparență, publicarea CV-urilor candidaților, interviuri și publicarea rezultatelor selecției.

Proiectul a fost înregistrat în Parlament la 1 septembrie 2026.

Potrivit proiectului de lege, procedura de desemnare a unui nou judecător constituțional ar urma să înceapă cu trei luni înainte de expirarea mandatului celui aflat în funcție. Selecția va trebui desfășurată în condiții de „transparență, accesibilitate și tratament egal al candidaților”.

Autoritatea care face numirea va trebui să anunțe public începerea procedurii, cerințele față de candidați și termenul pentru depunerea dosarelor.

Mai mult, CV-urile candidaților ar urma să fie publicate pe site-ul instituției, iar persoanele interesate vor putea transmite informații documentate despre eligibilitatea, incompatibilitățile sau integritatea acestora.

Candidații vor fi intervievați, iar rezultatul procedurii va fi, de asemenea, făcut public. În nota de fundamentare, Veronica Roșca invocă recomandările Comisiei de la Veneția și admite practic una dintre problemele actualei legislații: legea nu conține criterii care să asigure transparența procesului prin care Parlamentul, Guvernul și Consiliul Superior al Magistraturii selectează și numesc judecătorii Curții Constituționale.

Noile reguli vin însă după ce actuala componență a Curții a fost deja formată. În iunie 2025, Guvernul i-a desemnat pe Domnica Manole și fostul ministru PAS al Justiției Sergiu Litvinenco.

Parlamentul i-a numit pe Liuba Șova și Nicolae Roșca. CSM l-a desemnat pe Ion Malanciuc, iar Viorica Puica se află în funcție din 2023.

Numirile făcute de Guvern și Parlament în 2025 au provocat atunci critici și au ajuns inclusiv la Curtea Constituțională, după ce deputatul Gaik Vartanean a contestat hotărârile prin care au fost desemnați Manole, Litvinenco, Șova și Roșca. Curtea a declarat ulterior sesizarea inadmisibilă.