Statele Unite pregătesc un „pachet de pace” pentru încheierea războiului din Ucraina și speră ca negocierile în format trilateral Ucraina-Rusia-SUA să fie reluate în curând, scrie The Times. Declarațiile au fost făcute de emisarii lui Donald Trump, Jared Kushner și Steve Witkoff, după discuțiile purtate la Moscova și Kiev.
Jared Kushner a declarat că partea americană lucrează la construirea unui „peace package” pentru Ucraina și că Washingtonul vrea revenirea la negocierile în format trilateral.
La rândul său, Steve Witkoff a spus că discuțiile purtate cu Vladimir Putin la Moscova au adus „progrese semnificative”. Despre acest lucru scrie și Kyiv Post, care notează că cei doi emisari americani speră ca reluarea formatului SUA-Ucraina-Rusia să poată fi anunțată în viitorul apropiat.
Duminică, Witkoff și Kushner au ajuns la Kiev, unde s-au întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski. Vizita a avut loc la o zi după negocierile de peste trei ore cu Vladimir Putin la Moscova.
Reuters scrie că întâlnirea de la Moscova nu a produs, deocamdată, un acord concret, însă administrația Trump încearcă să relanseze procesul de negocieri pentru încheierea războiului.
Și Associated Press relatează că negocierile de la Kiev au fost descrise de partea americană drept încurajatoare, iar discuțiile au vizat condițiile pentru o pace de durată.
După întâlnirea de la Kiev, Witkoff a declarat că este „încrezător” că poate fi găsită o soluție, în timp ce Kushner a vorbit despre necesitatea unei păci pe termen lung.
Deocamdată, Washingtonul nu a făcut public conținutul așa-numitului „pachet de pace” și nici condițiile concrete ale unei eventuale reluări a negocierilor trilaterale.
