Parlamentul a aprobat în prima lectură politica fiscală și vamală pentru 2027. Documentul aduce mai multe majorări de taxe și accize, inclusiv la carburanți, HoReCa, dividende și consumul de energie peste anumite plafoane. Guvernul estimează că măsurile vor aduce suplimentar la buget circa 5,1 miliarde de lei. Opoziția a criticat proiectul, acuzând Guvernul că pune din nou nota de plată pe umerii cetățenilor, într-un moment în care mulți abia își acoperă cheltuielile de la o lună la alta.

Printre cele mai sensibile prevederi se numără taxarea diferențiată a energiei, care ar urma să fie aplicată din 1 aprilie 2027. Pentru gazele naturale, cota TVA de 8% va fi păstrată doar pentru primii 150 de metri cubi consumați lunar de o locuință. Consumul care depășește acest plafon va fi taxat cu TVA de 20%. În cazul energiei electrice, primii 100 kWh lunar vor rămâne la cota zero, iar ce depășește plafonul va fi taxat cu 20%.

Și carburanții vor fi loviți de noi majorări. Acciza la motorină urmează să crească cu 20%, iar pentru majoritatea celorlalte mărfuri accizabile majorarea va fi de 10% în 2027. Accizele pentru produsele din tutun vor crește cu 20%.

Guvernarea majorează și TVA pentru HoReCa de la 8% la 12%. Aceeași cotă de 12% va fi aplicată pentru o parte din producția agricolă, inclusiv din zootehnie, fitotehnie și horticultură.

Impozitul pe dividende va crește de la 6% la 8%, iar donațiile bănești făcute de agenții economici în folosul persoanelor fizice vor fi taxate cu 12%, față de 6% în prezent. Pentru sectorul financiar și de asigurări este prevăzută, temporar pentru 2027, o cotă de impozitare de 18%.

Apare și o taxă nouă de 6% pentru participarea la jocurile de noroc și loterii. Vor fi introduse accize și pentru unele băuturi carbogazoase cu zahăr sau îndulcitori, băuturile energizante și produsele pirotehnice.

Și coletele comandate din străinătate intră în vizor. Pentru mărfurile cumpărate la distanță, cu valoarea de până la 150 de euro per colet, este prevăzut un regim special de TVA și o taxă de gestionare de 12 lei pentru fiecare colet. Guvernul propune ca această măsură să intre în vigoare deja din 1 octombrie 2026.

În total, Ministerul Finanțelor estimează un impact bugetar pozitiv de aproximativ 5,1 miliarde de lei: 2,7 miliarde din accize, 1,6 miliarde din TVA și aproximativ 820 de milioane din impozitul pe venit și taxa de viciu.