Există momente în care realitatea este mai convingătoare decât orice comunicat de presă. Iar săptămâna aceasta realitatea ne-a oferit trei avertismente pe care nicio campanie de comunicare nu le mai poate ascunde: gazul se scumpește, Nistrul ajunge la niveluri istorice de alarmă, iar bugetul statului este împins și mai mult spre cheltuieli și deficit. În timp ce guvernarea ne prezintă planuri, strategii, reforme și sute de măsuri, țara intră în sezonul rece cu trei vulnerabilități majore care se suprapun: energetică, hidrologică și economică.
Și poate că aceasta este, de fapt, cea mai exactă radiografie a guvernării de astăzi: un stat care produce tot mai multe planuri pentru a administra probleme pe care nu reușește să le rezolve structural.
Pentru iarna 2026–2027, Guvernul a aprobat un plan cu 52 de măsuri și scenarii pentru energie, gaze, produse petroliere și termoficare. Documentul vorbește despre diversificarea surselor, rezerve suficiente și mecanisme de intervenție în situații de criză.
Foarte bine. Numai că există o întrebare pe care niciun comunicat guvernamental nu o poate ocoli: după atâția ani de guvernare și după atâtea reforme energetice anunțate, de ce Republica Moldova rămâne atât de vulnerabilă la fiecare șoc extern?
Din 1 septembrie, prețul reglementat pentru consumatorii deserviți la presiune joasă a ajuns la prețul final cu TVA de 20,30 lei/m³, iar ANRE explică majorarea prin creșterea costurilor de procurare și prin condițiile volatile ale pieței europene. Mai mult ca atât ulterior ni se comunică că nu se vor limita la această majorare.
Sigur, nimeni nu poate controla piața europeană. Nimeni nu poate ordona războiului să se termine sau burselor să reducă prețurile. Dar un guvern competent nu este judecat pentru faptul că nu poate controla ceea ce se întâmplă la Londra, Amsterdam sau pe frontul din Ucraina. Este judecat pentru cât de bine pregătește țara pentru ceea ce știe că se poate întâmpla. Nu ne comunicau ei vara că au cumpărat cantitaţile necesare pentru iarnă?
Aici începe problema.
Pentru că volatilitatea pieței energetice nu este o surpriză apărută ieri. Războiul din Ucraina nu a început ieri. Dependența energetică nu a fost descoperită ieri. Iar vulnerabilitatea Moldovei în fața prețurilor externe este cunoscută de ani de zile. Guvernarea a avut timp să construiască mai multă capacitate internă, să reducă vulnerabilitățile, să investească mai agresiv în eficiență energetică și să transforme securitatea energetică dintr-un slogan politic într-o realitate economică.
În schimb, când vine criza, statul scoate din nou planul de intervenție și explică cetățeanului că problema este externă.
Numai că factura este internă.
Și exact aceeași logică se repetă în cazul apei.
Debitul de intrare în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk a coborât la 14 metri cubi pe secundă, un nou minim istoric. Media era de aproximativ 38 m³/s la începutul lunii.
Aici nu mai putem da vina pe piața europeană și nici nu putem transforma seceta într-un adversar geopolitic. Avem în față o problemă structurală: resursele de apă ale țării sunt vulnerabile, iar schimbările climatice fac ca asemenea episoade să nu mai poată fi tratate drept accidente rare.
Și ce face statul? Reduce debitul Nistrului pentru a conserva rezervele de apă până la restabilirea acestora prin ploile de toamnă.
Este o măsură necesară în condițiile actuale. Dar faptul că suntem obligați să luăm măsuri de conservare în regim de urgență ar trebui să ridice o întrebare mult mai incomodă: unde este strategia de securitate hidrologică a Moldovei?
Pentru că apa nu este doar ecologie. Apa este agricultură, industrie, energie, sănătate publică și securitate națională. O țară care nu își securizează resursele de apă într-o perioadă de secetă repetată nu are doar o problemă de mediu. Are o problemă de guvernare.
Iar dacă punem energia și apa una lângă alta, apare adevărata dimensiune a problemei.
Gazul se scumpește. Apa se împuținează. Iar economia trebuie să plătească nota de plată.
Pe 17 septembrie, Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului, inclusiv 560 de milioane de lei pentru indemnizații unice de până la 4.000 de lei pentru anumite categorii de angajați din sectorul bugetar. În același timp, deficitul bugetar este proiectat să ajungă la 23 de miliarde de lei, adică 5,95% din PIB, potrivit datelor prezentate de Guvern.
Desigur, există explicații pentru fiecare cheltuială. Există categorii care au nevoie de sprijin, există compensații care trebuie plătite și există investiții care trebuie finanțate. Problema nu este că statul cheltuiește. Problema este că, într-o economie mică și vulnerabilă, fiecare intervenție de acest fel trebuie să fie însoțită de o întrebare simplă: de unde vor veni banii dacă șocurile devin permanente?
Pentru că nu putem construi la nesfârșit reziliența prin compensații.
Nu poți transforma fiecare problemă structurală într-o indemnizație, fiecare scumpire într-o compensare și fiecare criză într-un nou fond de intervenție, iar apoi să numești acest lucru dezvoltare economică.
Un stat rezilient nu este statul care scoate bani din buget de fiecare dată când apare o problemă. Este statul care investește atât de inteligent încât următoarea problemă să coste mai puțin.
Iar aici se vede diferența dintre administrarea unei țări și administrarea unei crize.
Guvernarile din ultimii ani nu sunt bune nici la a administra consecințele. Mult mai puțin convingătoare este capacitatea ei de a elimina cauzele.
Avem planuri pentru energie, dar vulnerabilitatea energetică rămâne.
Avem politici pentru agricultură, dar seceta lovește agricultura.
Avem politici sociale, dar presiunea asupra bugetului crește.
Avem strategii de dezvoltare, dar economia rămâne dependentă de factori externi și de banii care vin din afara țării. Avem reforme instituționale, dar statul este încă obligat să intervină permanent pentru a repara efectele propriilor vulnerabilități. Aceasta nu mai este o problemă de comunicare. Este o problemă de capacitate administrativă și de viziune. Și tocmai aici este cea mai mare slăbiciune a acestei guvernări: confundă prea des activitatea cu rezultatul.
Dacă ai 52 de măsuri într-un plan, nu înseamnă că ai rezolvat problema. Dacă adopți o strategie, nu înseamnă că ai construit reziliență. Dacă dai compensații, nu înseamnă că ai rezolvat problema energetică. Dacă aloci bani agricultorilor după secetă, nu înseamnă că ai construit securitate hidrologică.
Administrația poate bifa sute de acțiuni. Cetățeanul însă nu trăiește în Excelul Guvernului. El trăiește în apartamentul pe care trebuie să îl încălzească, în gospodăria pentru care trebuie să plătească apa și energia, în afacerea ale cărei costuri cresc și în salariul care trebuie să țină pasul cu toate aceste scumpiri.
Acolo trebuie măsurată eficiența unei guvernări. Nu în numărul de reforme anunțate, ci în numărul de vulnerabilități eliminate. Iar în această toamnă avem un tablou greu de ignorat: gazul ne arată dependența externă, Nistrul ne arată vulnerabilitatea climatică, iar bugetul ne arată cât de scump este să le administrăm pe amândouă.
Aceasta este adevărata criză. Nu faptul că vine o iarnă grea. Ci faptul că intrăm în ea cu aceleași vulnerabilități despre care vorbim de ani întregi.
Guvernarea ne va spune, probabil, că are planuri, scenarii și măsuri. Problema este că Moldova nu mai are nevoie de încă o demonstrație că știe să scrie planuri. Are nevoie să demonstreze că știe să prevină.
Pentru că atunci când gazul se scumpește, apa dispare și deficitul crește în același timp, nu mai este suficient să spui că ai un plan pentru fiecare problemă în parte.
Trebuie să demonstrezi că ai înțeles că ele fac parte din aceeași problemă: vulnerabilitatea structurală a statului moldovenesc. Iar dacă după atâția ani de guvernare încă intrăm în fiecare nouă criză cu aceleași explicații — războiul, seceta, piețele externe, factorii regionali — atunci poate că a venit timpul să punem și întrebarea pe care guvernarea o evită cel mai mult:
Cât din ceea ce ni se întâmplă este inevitabil și cât este prețul plătit pentru faptul că statul a fost mai preocupat să gestioneze crizele decât să elimine vulnerabilitățile care le transformă în catastrofe?
Iarna va veni indiferent de cât de bine arată comunicatele Guvernului. Și atunci nu vom încălzi casele cu strategii, nu vom umple Nistrul cu conferințe de presă și nu vom echilibra bugetul cu sloganuri.
Atunci vom vedea, foarte simplu, cât valorează cu adevărat competența unei guvernări. Cam tot atâta cât a valorat și competența guvernelor precedente din ultimii ani.