Poliția olandeză a intervenit sâmbătă la Haga pentru a dispersa câteva sute de participanți la un protest de extremă dreapta împotriva politicilor privind imigrația și azilul, după ce manifestația a degenerat în violențe, scrie Associated Press.

Incidentele au început după ce mai mulți manifestanți au aruncat cu artificii și alte obiecte în polițiști. Autoritățile locale au interzis marșul planificat prin oraș și au ordonat dispersarea mulțimii adunate în parcul Malieveld, din centrul orașului. Mai multe persoane au fost arestate.

Ministrul olandez al Justiției, David van Weel, a cerut o reacție „extrem de fermă”. Potrivit acestuia, unii dintre participanți au făcut saluturi naziste, au scandat sloganuri antisemite și au atacat polițiștii.

Violențele au loc la aproximativ un an după alte incidente produse în timpul unei manifestații de dreapta. Atunci, o mașină a Poliției a fost incendiată, iar sediul partidului D66, condus în prezent de premierul Rob Jetten, a fost atacat.