Astăzi avem o singură știre sau mai degrabă o canstare extrem de tristă, dar noi aici nu ne-am adunat oameni infantili care neagă realitatea care nu le place. Mai bine să fim pregătiți. Așadar, în Moldova a început unul dintre cele mai ample valuri de scumpiri. Nu știu dacă o familie medie moldovenească va putea rezista. Ceva similar am văzut deja în 2022, cu o inflație șocantă de 30%, dar atunci criza a fost de scurtă durată. În plus, în 2022 criza s-a desfășurat pe fundalul existenței unor economii la oameni.
Cunoscutul banc că atunci când moldoveanului îi se termină banii, el schimbă 100 de euro – este exact despre acea perioadă. Pe lângă asta, statul mai avea resurse și nu era împovărat cu o datorie suplimentară de 100 de miliarde de lei și cu plăți anuale de 6,5 miliarde doar pentru dobânzi, cum se întâmplă acum. Ca să înțelegeți – spre deosebire de 2022, intrăm în criza actuală aflându-ne deja într-o groapă a datoriilor extrem de adâncă. Mulțumim partidului și personal Maiei Sandu pentru asta.
Creșterea actuală și viitoare a prețurilor și tarifelor este o combinație a doi factori. Primul – creșterea costului resurselor energetice pe piețele mondiale. Iar al doilea – creșterea practic totală a impozitelor care urmează. În țările normale, unde la cârmă se află guverne responsabile, controlate de societate, în timpul crizelor mondiale guvernele reduc impozitele pentru a diminua lovitura șocantă a creșterii prețurilor asupra buzunarelor cetățenilor.
Adică unui guvern normal și responsabil, pe fundalul creșterii tarifelor din cauza scumpirii resurselor energetice, nu i-ar trece prin cap să mai și crească impozitele, pentru că asta inevitabil va amplifica și mai mult creșterea prețurilor și o va accentua disproporționat. La urma urmei, creșterea simultană a tarifelor și impozitelor și ulterioara inevitabilă creștere a prețurilor pentru o familie medie din orice țară – aceasta va fi o povară absolut insuportabilă. Și un guvern responsabil nu va recurge niciodată la așa ceva. Dacă, desigur, nu este moldovenesc.
Și deasupra la toate aceste frumuseți, joi Banca Națională a Moldovei a ridicat rata la 9%, scumpind creditele. La ce va duce asta? Creditele pentru întreprinderi se vor scumpi, dobânzile vor fi incluse în costul producției – altfel nu se poate, adică în final aceasta este încă o lovitură pentru creșterea prețurilor. Dar apoi totul merge clasic – scumpirea mărfurilor duce la reducerea consumului lor, reducerea consumului duce la reducerea volumelor de producție, iar reducerea volumelor de producție duce la creșterea costurilor per unitate de producție și, ca rezultat, prețurile cresc din nou.
Dar asta nu este tot. Majorarea ratei Băncii Naționale influențează cel mai mult creșterea ratei dobânzii la titlurile de stat, adică creditele pentru guvern se scumpesc brusc. Singurii câștigători în această situație – băncile comerciale așa zise moldovenești (dar în realitate europene), care se îmbogățesc nerealist din asta. În consecință, deservirea datoriei de către guvern va crește de la 6,5 miliarde la 7,5 sau chiar mai mult, și asta doar dobânzile. În consecință, din nou va ieși Marcel Spătaru sau Vasile Tofan, vor spune că acest miliard trebuie luat de undeva, pentru că nu ajunge pentru pensii și salarii. Și respectiv din nou luăm încă un credit și creștem impozitele și tot așa într-un cerc vicios până la infinit. Mai exact, până când la alegătorul moldovean va apărea o anumită îndoială – ce se întâmplă, de fapt? De ce mi se spune tot timpul că avem succese uriașe și că foarte curând va deveni din ce în ce mai bine, iar de fapt devine din ce în ce mai rău?
Acum să analizăm fiecare factor separat. Nimeni nu contestă că prețurile mondiale la resursele energetice au crescut brusc. Nimeni nu contestă că în mare parte acest lucru este legat de Strâmtoarea Ormuz. Dar asta nu exclude deloc faptul că autoritățile au făcut tot posibilul, pornind de la interesele lor corupționale, pentru a amplifica aceste efecte, nu pentru a le diminua. Acum vă explic.
Să ne întoarcem la practica europeană, despre care PAS iubește atât de mult să vorbească. În toate țările europene gazul se achiziționează prin contracte pe termen lung. Asta permite amânarea efectului saltului brusc de prețuri, obținerea unui discount și face prețul mai previzibil, ceea ce dă timp economiei să se adapteze și posibilitatea de a media prețul. Și doar volumele lipsă, așa-numitele „de echilibrare”, companiile energetice le achiziționează pe piața liberă – de regulă de la traderi, adică speculanți. Dar băieților din PAS asta nu le este avantajos. Ei cumpără toate volumele de la speculanți. Nu e greu de ghicit de ce.
Chiar și ministrul Energiei, Jungenetu, într-un interviu recent a recunoscut că, de îndată ce Energocom iese cu achiziții pe bursa românească, prețurile cresc brusc și Energocom cumpără la limita superioară. Nu vom vorbi acum despre situația neclară, adică mutnaia, cu transportarea gazului chipurile din Olanda, pe care ei o includ în prețul de achiziție. Toată această situație arată că anume consumatorul moldovean plătește prețul maxim dintre toate posibile. Nu-i interesează achizițiile pe termen lung de gaz azer. Nu-i interesează achizițiile pe termen lung de gazul lichefiat american cu reduceri substanțiale. Nu-i interesează gazul algerian. Nu-i interesează absolut nimic. Au nevoie doar de gaz speculativ de la traderi, intermediari și alte structuri și persoane dubioase.
Doar de la cine iau traderii gaz? De la producători? Și apoi cui îl vând cu adaos? Moldovenilor. Și de ce moldovenii nu iau direct de la producători? Pentru că moldovenilor le este indiferent, ei plătesc pentru tot și nu pun întrebări. Pentru că independența costă scump, cum ne-au explicat cândva traderii din PAS. Nu mai vorbim despre Vestmoldtransgaz, unde comandă cumătrul Maiei Sandu, Victor Bodiu. Compania a fost inclusă ca intermediar complet artificial în mecanismul de distribuire a gazului și a majorat costul transportării dintr-o dată exact de două ori, fără a schimba absolut nimic. Adică aceleași conducte, aceiași angajați, același proces, doar că Vestmoldtransgaz primește exact de două ori mai mult decât primea înainte Moldovagaz. Și plătim, din nou, tot noi.
Dar să revenim la achiziții. Creșterea prețurilor pe piața mondială creează într-adevăr motive obiective pentru majorarea prețurilor, dar în cazul Moldovei acestea sunt amplificate semnificativ de interesul meschin sau de completa iresponsabilitate a autorităților noastre. Sau poate de ambele.
Iar acum, când vor pleca din nou în turnee pe canalele lor de televiziune și vă vor povesti despre Iran, puneți-le o întrebare simplă: de ce Moldova nu are contracte pe termen lung? De ce deja de 4 ani Moldova cumpără cel mai scump gaz din Europa exclusiv de la speculanți? Vă dau 95% că toate acestea se fac pentru mită. Și asta înțelege orice persoană care se pricepe cât de cât la piața energetică. Iar specialiștii, aceia pur și simplu se prind de cap când aud despre cazul moldovenesc.
Acum trecem la al doilea factor al creșterii prețurilor – impozitele. În primul rând, surprinde faptul că domnul Tofan, care se poziționează ca un economist competent, la o creștere economică de 0,6%, din care acești 0,6 au fost formați din contul majorării încasărilor fiscale, poate în general să vorbească despre creșterea impozitelor. Orice economist cât de cât competent vă va spune că între creșterea economică și majorarea impozitelor trebuie să alegi întotdeauna creșterea economică.
Iar politicianul va spune exact invers: între a primi bani astăzi și acum, iar apoi măcar și potopul, politicianul va alege întotdeauna astăzi și acum. Tot planul de reforme al partidului PAS constă dintr-un singur punct și acest punct sună așa: dacă există o problemă, atunci luăm un credit. Dacă nu există problemă, atunci luăm un credit ca să apară. Trebuie, nu trebuie – ei iau credite mereu. Credite multe nu se întâmplă niciodată. Iar ca să nu pară creditele deranjante, ei le numesc ajutor.
Observați cum a procedat PAS cu politica fiscală? Mai întâi au anunțat o majorare foarte dură și radicală a impozitelor, au testat reacția societății (iar aceasta a fost extrem de negativă), iar apoi au făcut un pas înapoi și deja guvernul Tofan pe acest fundal a început să pară mai moderat, adecvat și nu atât de radical.
Totuși esența a rămas aceeași: absolut sigur ei vor face scară – acum majorează cu o cifră, iar mâine-poimâine vor ridica din nou până la acei parametri pe care i-a anunțat guvernul Munteanu. Este inevitabil. După ce ne vom obișnui cu noile rate majorate ale impozitelor și ele vor deveni norma, ei vor ridica ratele din nou. În mare măsură ei nici nu prea ascund asta. Adică trebuie să ne pregătim pentru o perioadă lungă și prelungită de scumpiri. Și, din păcate, acest guvern nu are nicio idee în afară de a lua credite și a crește impozitele.
Ce putem face pentru a preveni sărăcirea profundă și falimentul țării? Cel mai probabil nimic. Opoziția vorbește despre proteste. Dar, cum a arătat practica, poporul nostru, chiar adus la disperare, nu este gata să iasă la proteste.
Dar chiar dacă presupunem că oamenii vor ieși la proteste, autoritățile nu-i interesează absolut deloc. Se apără cu cordoane de poliție și sunt absolut indiferenți la ce cer oamenii acolo. Le este absolut indiferent. Ei înțeleg clar că cu cât ignoră mai mult, cu atât mai puțini oameni vor veni la protest a doua zi. Singurul lucru de care ei se tem – este revolta. Când poporul ia pietre și bețe și merge să se revolte. Aproximativ cum a fost pe 7 aprilie. No nastoiashih buinih malo, de aceea nu se găsesc nici lideri.
Prin urmare, a preveni scenariul creșterii prețurilor astăzi nu pare posibil. În nicio formă. Și cel mai bun sfat al meu pentru oameni – strângeți cureaua și încercați cumva să minimizați impactul prețurilor asupra buzunarelor voastre. Aceasta, din păcate, este realitatea. Mie, ca om care e obișnuit să lupte și să meargă împotriva circumstanțelor, îmi este extrem de trist să spun asta. Dar cu toate acestea nu vă pot înșela și spun așa cum este. Trebuie să ne pregătim pentru ce e mai rău: ne așteaptă cel mai lung rally de scumpiri. Și să influențăm asta noi împreună cu Dvs deja nu mai putem în niciun fel.
Cum veți vota, așa și veți trăi.

