Autoritățile din Moldova folosesc creșterea prețurilor la resursele energetice pentru a gestiona așteptările societății: mai întâi le este prezentat cetățenilor cel mai negativ scenariu, după care o scumpire mai mică ajunge să fie percepută drept un rezultat acceptabil. Opinia a fost exprimată de polittehnologul și sociologul Ian Lisnevschi, în contextul situației din sectorul energetic înaintea iernii.
Potrivit lui Lisnevschi, PAS poate fi criticat pentru calitatea administrării statului, însă în ceea ce privește tehnologiile politice și gestionarea percepției publice, partidul acționează „mult mai profesionist”.
„În proiectul privind regimul stării de urgență nu văd nicio măsură concretă care măcar să-i ofere omului sentimentul că, în această iarnă, securitatea sa energetică va fi într-adevăr mai mare. În locul unui răspuns clar și măsurabil despre cât de mult se va reduce povara financiară asupra unei familii concrete, spațiul informațional este deja umplut cu alte cifre”, menționează polittehnologul.
În acest context, în spațiul public apar prognoze privind o nouă majorare a prețului gazelor și o posibilă creștere a prețului motorinei până la pragul psihologic de 40 de lei pentru un litru. Directorul ANRE, Alexei Taran, a declarat anterior că, dacă actualele cotații internaționale se mențin sau scad, motorina nu ar trebui să ajungă în viitorul apropiat la 40 de lei.
Lisnevschi consideră că această succesiune reprezintă un exemplu de gestionare a așteptărilor publice.
„Mai întâi, omului i se arată cel mai rău reper de preț. 40 de lei. Gaz și mai scump. O iarnă și mai grea. După aceea, tot ce va fi puțin sub nivelul fricii anunțate inițial este deja perceput psihologic mai ușor. Dacă motorina va costa nu 40, ci 39 de lei, apare senzația că «putea fi și mai rău».
Dacă gazul se va scumpi mai puțin decât era de așteptat, majorarea va fi percepută aproape ca o veste bună. Iar faptul că prețul gazelor ar putea fi majorat lunar sau săptămânal va începe să fie perceput nu ca un absurd, ci ca o normalitate”, scrie sociologul.
Lisnevschi numește acest mecanism o „ancoră psihologică”: în opinia sa, accentul discuției publice se mută treptat de la întrebarea „de ce trebuie să plătim din nou mai mult?” la întrebarea „cu cât anume se va scumpi totul?”.
„În primul caz, cetățeanul cere de la autorități o soluție. În al doilea, începe să se adapteze la consecințe”, a menționat polittehnologul.
Următoarea etapă, potrivit lui, este normalizarea situației, atunci când oamenilor li se recomandă să consume mai puțin, să economisească, să-și izoleze locuințele și să se pregătească pentru o iarnă dificilă.
„Adică problema statului se transformă treptat într-o problemă personală a cetățeanului: nu statul trebuie să asigure securitatea energetică, ci omul trebuie să învețe să supraviețuiască în condițiile lipsei acesteia. Iar atunci tehnologia politică este practic finalizată”, scrie polittehnologul.
Lisnevschi a asociat situația și cu efecte sociale pe termen mai lung.
„Omul plătește tot mai mult timp de patru ani. Își reduce consumul. Renunță mai întâi la confort, apoi la nivelul de trai cu care era obișnuit. Se obișnuiește cu următoarea scumpire. În fiecare iarnă i se explică faptul că mai trebuie să rabde puțin. Iar apoi o parte dintre acești oameni pleacă pur și simplu din țară, pentru că nu își mai pot permite să trăiască normal acasă”, scrie Lisnevschi.
În încheiere, el a declarat că paradoxul apare atunci când o parte dintre cei plecați continuă ulterior să voteze pentru aceiași politicieni, deja din Italia, Germania sau Franța, numind un asemenea scenariu un potențial „experiment de psihol