Procurorii cer câte șapte ani de închisoare pentru fostul director general interimar al Aeroportului Internațional Chișinău, Petru Jardan, și fostul director al Departamentului financiar-administrativ, Alexandru Ciutac. Cei doi sunt acuzați de abuz de serviciu în interesul unui grup criminal organizat. Sentința urmează să fie pronunțată pe 20 noiembrie, anunță Procuratura Anticorupție.

Potrivit acuzării, Jardan și Ciutac ar fi acționat în interesul grupului criminal condus de Ilan Șor, în perioada în care activele Aeroportului urmau să fie concesionate companiei „Avia Invest”.

Procurorii susțin că cei doi ar fi transferat asupra întreprinderii de stat cheltuieli pentru asigurări care trebuiau suportate de „Avia Invest”.

În acest context, ar fi fost semnat un contract de asigurare în valoare de 379 de mii de dolari, iar primele de asigurare ar fi fost achitate din conturile Aeroportului.

Ulterior, polița de asigurare a fost emisă pe numele „Avia Invest”. Potrivit procurorilor, un acord adițional nu ar fi fost înregistrat în evidența contabilă a întreprinderii de stat, ceea ce ar fi permis ca banii achitați să nu fie restituiți Aeroportului.

Prejudiciul invocat de acuzare constituie aproximativ 3,69 milioane de lei.

În cadrul dezbaterilor judiciare, procurorii au cerut câte șapte ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis pentru cei doi inculpați și interdicția de a ocupa anumite funcții timp de cinci ani.

Acuzarea solicită și arestarea preventivă a celor doi pentru executarea eventualelor pedepse cu închisoarea.

Totodată, procurorii cer ca Petru Jardan și Alexandru Ciutac să achite Aeroportului Internațional Chișinău prejudiciul de 3,69 milioane de lei.

Dezbaterile judiciare s-au încheiat pe 21 septembrie la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Pronunțarea sentinței a fost stabilită pentru 20 noiembrie, ora 15:00.