Guvernul va trebui să raporteze Parlamentului cum a gestionat achizițiile făcute în perioada stării de urgență, însă asta nu înseamnă că oamenii vor afla și la ce preț au fost cumpărate resursele energetice. Deputatul PAS Andrian Cheptonar admite că aceste informații ar putea să nu fie făcute publice, însă vine cu promisiunea că deputații, inclusiv cei din opoziție, ar urma să aibă „mult mai mult acces la informații”.
Întrebat dacă prețurile achizițiilor energetice efectuate prin proceduri excepționale vor fi publicate, Cheptonar nu a putut oferi un răspuns clar.
„Guvernul trebuie să raporteze acest lucru Parlamentului. Nu sunt sigur că o să fie public. Nu vreau să spun nici da, nici nu, nu vă pot răspunde tehnic la asta, dar, cu siguranță, deputații din putere și opoziție vor avea mult mai mult acces la informații”, a declarat Andrian Cheptonar.
Regimul de urgență oferă autorităților posibilitatea de a interveni prin proceduri accelerate. Nu este o premieră. În timpul stării de urgență din primăvara acestui an, Ministerul Energiei a anunțat oficial că Moldelectrica a primit dreptul să facă achiziții urgente prin negocieri directe.
Tocmai aici apare problema transparenței: cu cât regulile obișnuite de achiziție sunt simplificate, cu atât devine mai important ca ulterior să poată fi verificat ce s-a cumpărat, de la cine, în ce volum și la ce preț.
În iulie, MLive a scris că majoritatea parlamentară nu a susținut inițiativa de creare a unei comisii de anchetă care urma să verifice achizițiile făcute de ministere și instituțiile subordonate în perioadele de urgență din 2022–2023. Inițiatorii proiectului invocau tocmai achizițiile directe și lipsa unor informații clare despre modul în care au fost cheltuiți banii.
Noua stare de urgență începe pe 26 septembrie. Guvernul va avea din nou instrumente mai rapide de intervenție. Pentru consumator însă rămâne neclar dacă va plăti mai mult în factură și cu cât a procurat statul resursele. În prezent, gazul livrat consumatorilor casnici racordați la rețelele de joasă presiune costă 20,30 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus.
