Polițiștii și procurorii PCCOCS au efectuat percheziții la mai multe centre medicale, saloane de înfrumusețare, dar și la persoane fizice și juridice, într-un dosar privind comercializarea ilegală a produselor folosite în proceduri estetice. Oamenii legii anunță că au ridicat produse în valoare de peste 3 milioane de lei, inclusiv toxină botulinică și exozomi interziși în Republica Moldova.
În urma descinderilor, au fost depistate loturi importante de produse medicamentoase fără acte legale de proveniență. Printre acestea se numără produse pe bază de toxină botulinică interzise în Republica Moldova, dar și produse pe bază de exozomi de origine umană și animală, interzise atât în Republica Moldova, cât și în Uniunea Europeană.
Valoarea estimativă a produselor scoase de pe piața ilegală depășește 3 milioane de lei.
Totodată, oamenii legii au ridicat peste 2 milioane de lei care nu erau evidențiați în contabilitate, înscrisuri de ciornă, documente care ar indica existența unei evidențe contabile duble, precum și dispozitive electronice cu mesaje și alte informații relevante pentru dosar.
Potrivit anchetei, produsele ar fi fost comercializate și utilizate în saloane și centre de înfrumusețare din Chișinău și din alte localități ale țării.
Poliția anunță că au fost identificate și mai multe puncte de prestare a serviciilor de înfrumusețare care nu dețineau actele necesare pentru efectuarea procedurilor medicale și estetice respective.
Produsele ridicate urmează să fie supuse expertizelor. Ancheta continuă pentru stabilirea circuitului de import, distribuție și comercializare, a provenienței banilor și a tuturor persoanelor implicate.
