Viața politică este cunoscută și studiată nu de ieri și nici de azi, dar cu toate acestea unii oameni încearcă să nege realitatea și să trăiască într-o iluzie a faptului că ar putea fenta sau evita inevitabilul.
Se știe clar că după opoziție – vine guvernare și după guvernare vine opoziție. După stânga – vine dreapta, și după dreapta vine stânga. Se știe că orice are un început și orice are un sfârșit. Sunt postulate clar formulate de savanți și oameni de știință pe parcursul a veacuri și decenii.
Acum, dacă e să aplicăm aceste teoreme asupra situației noastre concrete: timpul celor de la putere se apropie de final, inevitabil. Mandatele expiră, există limite de mandate maxime pe care le poți exercita – și aici apare panica. Cu o imagine centrală, existențială construită pe idolatrizarea și divinizarea unei singure persoane, unui chip mesianic coborât din bolta cerească pentru a ne salva și ferici – Maia Sandu, care este la al doilea mandat, ultim și pe cale să expire, aceștia intră într-un faliment moral și ideologic.
Cei din jur, suita regală ocupă astăzi funcții importante, împart bani, sfere de influență și domenii de activitate și atât de bine au concrescut cu scaunele și funcțiile pe care le ocupă, încât au început a uita sau a avea revelații că așa va fi pentru totdeauna.
Dar nu este pentru totdeauna, niciodată nu a fost. Și nici acum nu va fi, nu sunt o excepție, oricât de mult nu s-ar „încorda” și nu ar „încorda” primarii, șantaja și amenința populația cu războiul și „carnea de tun”, oricâte „capuri de asfalt” nu ar da emisarii.
În aceste circumstanțe, de pressing emoțional și psihologic, unii cedează și devin agresivi, panicați, în agonie – iar alții se pun pe „treabă” cu sloganul – Acum e Acum! Iar după noi – măcar și potopul.
Cei aflați în agonie și panică – încordează organele de drept, de forță, de constrângere să se năpustească asupra celor care sunt percepuți de sistem drept pericol, rival sau concurență.
Aici început abuzurile. Decizii de judecată la comandă. Rețineri cu mascați filmate din toate unghiurile și rostogolite ca o gogoașă pe la televiziunile controlate și hrănite din palma stăpânului, șantaj și presiuni asupra agenților economici, jurnaliștilor, activiștilor civici și a oricărui alt om care nu susține aflarea și menținerea acestora la putere.
Evident, toate la comandă, la indicație. Până și cei care le execută o fac cu dezgust și din obligație, simțind și ei la rândul lor mirosul de agonie și frică, care duhnește de la o poștă.
Puterea reală nu se cerșește și nu se impune cu forța într-un stat ce se pretinde a fi democratic și care declară sus și tare că este liber.
Puterea reală se câștigă în confruntări de idei și dezbateri pe care actualii le-au anulat de mult și pe care le evită cu o frică viscerală, înțelegând că au mai multe întrebări decât răspunsuri și ajung să-și regizeze din timp până și audierile în parlament, cu texte scrise din timp, simulând sarcastic tocmai valorile cu care au reușit să obțină cândva puterea și încrederea oamenilor.
Și cu fiecare PAS disperat, sistemul doar își reconfirmă descompunerea morală și falimentul ideologic. Grăbind astfel tocmai inevitabilul de care ar vrea să scape prin aceste gesturi disperate.
Prețurile cresc. Taxele cresc. Tarifele cresc. Sărăcia se aprofundează. Hoția și schemele de corupție ies la suprafață, atât de evident încât presa aservită se simte silită și nevoită să le recunoască și scoată și ea la suprafață dintr-un instinct de autoconservare, pentru a nu pica în neant odată cu cei pe care îi deservește, pentru a putea exista în continuare și a-și face jocurile murdare cu mințile oamenilor, în speranța că vor sluji tot așa mai departe, dar deja un alt stăpân care să-i hrănească din palme și pentru care să latre și muște la comandă.
Toate acestea, trebuie acoperite cumva. Și actualii nu sunt deloc originali în această privință, au plagiat strategiile și tacticile funcționale de ani de zile: rețineri, percheziții, mascați, forță brută, liste cu „dușmani ai poporului”, capturarea „trădătorilor” și deconspirarea pretinșilor „agenți ai Kremlinului”.
Un fel de petardă mediatică pentru a distrage atenția opiniei publice de la dezastrul economic, social și politic din prăpastia în care suntem în cădere liberă.
Pâine și circ. Și dacă pâine nu este – se dublează porția de circ.
Auzim tot mai des în platouri confirmări ale celor scrise anterior – investigații, amenințări, mascați, rețineri, „pedepse” și căutarea disperată a unui nou „dușman” comod care să joace rolul de vinovat universal al tuturor eșecurilor guvernării care deține toată puterea în stat.
Acesta nu este un stat, nici Țară nu este. Este un S.A. – societate pe acțiuni sau S.R.L. – exact așa cum a fost prezentat Tofan la o întâlnire cu oamenii de afaceri – CEO al Republica Moldova S.A. – unde primul ministru trebuie să-și cerșească atribuțiile și domeniile care i se cuvin de drept, prin lege, din simplul motiv că acestea fac parte din pachetul de acțiuni și de control al acționar pe nume „emisar”.
O putere politică a cărei legitimitate vine din exterior, dar care vorbește despre independență și suveranitate, se pomenește în situația când exteriorul se prăbușește sub acțiunea propriei greutăți: Germania, Franța, România – când fundamentul cedează, pică toată casa, indiferent cât de mare și înaltă nu ar fi.
Timpul din clepsidra lor mai are doar câteva firicele, iar agonia și disperarea lor se simte prin fiecare celulă, cuvânt, decizie sau privire.
Asistăm la începutul sfârșitului, Iar unii din cei care le execută acum comenzile, vor fi tot aceia care îi vor executa chiar pe ei în viitorul apropiat. Apusul este aproape, nu ne rămâne decât să-l admirăm și să rezistăm.
Și nu uitați: după orice apus, urmează un nou răsărit.