În centrul Kievului, clădirea Academiei Naționale de Științe a Ucrainei a luat foc în urma unui atac cu dronă rusească. Din imaginile apărute pe rețelele sociale se vede că, în momentul atacului, în clădire se aflau oameni. Aceștia au încercat să iasă din imobilul cuprins de flăcări pe geamuri.

Șeful administrației de stat a raionului Șevcenkivski din Kiev, Oleksandr Sazanovici, a anunțat că în urma atacului sunt persoane rănite și decedate. La fața locului intervin serviciile de urgență, transmite Strana.

Potrivit Administrației Militare a orașului Kiev, până în prezent a fost confirmată moartea unei femei. Circumstanțele atacului și amploarea distrugerilor sunt în curs de stabilire. Salvatorii continuă să lucreze la fața locului.

Între timp, compania Ukrtelecom a confirmat că unul dintre obiectivele sale a fost lovit de forțele ruse, după ce Moscova anunțase dimineață atacul asupra acestuia. Obiectivul a fost avariat, însă serviciile companiei nu au fost întrerupte.

De menționat că sediul central al Ukrtelecom se află în apropierea clădirii Academiei Naționale de Științe a Ucrainei. Tot în apropiere se află Ambasada Germaniei.

Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a publicat imagini care arată amploarea distrugerilor provocate clădirii Academiei în urma atacului.

„Rusia va primi neapărat un răspuns pentru asta”, a scris președintele ucrainean.