Primarul Chișinăului, Ion Ceban, spune că echipele municipale continuă să lucreze la Stația de Captare de la Vadul lui Vodă pentru a preveni eventuale probleme în alimentarea cu apă. Edilul cere, totodată, publicarea proceselor-verbale ale ședințelor Comisiei Nistrene, în special a celor din ultimele luni, și reclamă lipsa de transparență privind schimbările care afectează situația de pe Nistru.

„Suntem în teren fără oprire și facem tot posibilul ca oamenii să nu rămână fără apă, ceea ce ar însemna o catastrofă pentru toată Moldova”, a scris Ceban.

Primarul afirmă că municipalitatea conlucrează cu toate instituțiile care pot interveni și spune că informațiile privind situația de pe Nistru nu ar trebui să ajungă la autorități prin intermediul rețelelor sociale.

„Solicităm ca toate procesele-verbale să fie făcute publice de la începutul anului, dar mai ales din luna iulie. Și să nu aflăm de pe rețelele de socializare că ceva s-a schimbat și ceva nu mai merge”, a declarat acesta.

Ceban a amintit că solicitarea Chișinăului de a fi inclus în activitatea Comisiei Nistrene a fost respinsă și susține că inclusiv partea ucraineană ar fi calificat situația drept absurdă.
Edilul cere ca responsabilii de nivel înalt să se așeze la masa discuțiilor, invocând riscuri pentru securitatea oamenilor.

„Cât privește municipalitatea, niciodată nu ne-am oprit, împreună cu inginerii și specialiștii, să lucrăm, deoarece, așa cum am spus din prima și în luna iulie, nu am încredere în nimeni și tare sper că și oamenii au înțeles”, a mai scris Ceban.