Consiliul Superior al Magistraturii cere revizuirea noii legi a salarizării și majorarea salariilor din sistemul judecătoresc. Livia Mitrofan, membră a CSM, avertizează că actuala formulă de salarizare nu reflectă responsabilitatea funcției de judecător și riscă să adâncească deficitul de magistrați, în condițiile în care 168 dintre cele 524 de posturi sunt vacante.
„Salariul vorbește despre rolul judecătorului într-un stat de drept. Avem standarde destul de înalte, dar, când vorbim despre salarizare, îi clasăm jos”, a declarat Livia Mitrofan.
Potrivit acesteia, judecătorii rămași în sistem sunt nevoiți să preia și volumul de muncă aferent posturilor vacante.
„Aceste locuri vacante trebuie acoperite cu cei mai buni juriști, dar ei trebuie și salarizați”, a subliniat membra CSM, amintind că reforma justiției este una dintre prioritățile procesului de integrare europeană.
Livia Mitrofan a criticat și salariile propuse pentru personalul instanțelor. În prezent, un grefier câștigă aproximativ 11.000 de lei, iar noua lege ar prevedea o majorare de circa 3.000 de lei.
„Asta i-ar permite să-și întrețină familia? Eu cred că nu”, a declarat Mitrofan.
Menționăm, CSM solicită revizuirea noii legi a salarizării și propune majorarea cu zece clase a poziției salariale a judecătorilor, în loc de două, cât prevede proiectul. Pe 6 octombrie, președintele CSM, Sergiu Caraman, a precizat că majorarea pentru judecătorii cu o vechime de până la opt ani ar urma să fie de 1.910 lei. Consiliul consideră în continuare majorările insuficiente și avertizează că deficitul de personal din instanțe s-ar putea agrava.
