Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, spune că este cel mai fericit atunci când vizitează satele Republicii Moldova. Oficialul susține că preferă să meargă pe jos prin localități, să străbată străzile și să discute cu oamenii. Declarațiile au fost făcute vineri, 9 octombrie, în cadrul ședinței extinse a Consiliului de Administrare al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM).


„Eu merg foarte des prin sate, credeți-mă. Și eu cred că sunt cel mai fericit când merg prin satele noastre. Și eu merg la pas, pe jos. Adică, atunci când merg la primărie, eu nu mă duc cu mașina. Eu iau o stradă și o iau așa până în capăt, merg, mă întâlnesc cu oamenii”, a declarat Bolea.

Ministrul a făcut afirmațiile în contextul discuțiilor despre organizarea administrativ-teritorială a țării, amintind că Republica Moldova are 32 de raioane și 892 de primării, inclusiv localități cu doar 200–300 de locuitori.

„Haideți să vorbim despre acei oameni și ce facem noi în continuare”, a spus oficialul.