Un autocar s-a răsturnat duminică după ce a intrat în coliziune cu un camion în vestul Turciei, pe autostrada dintre Bursa şi Izmir, accident care s-a soldat cel puţin 11 morţi şi 27 de răniţi, au anunţat autorităţile, relatează AFP.

„În acest accident, 11 dintre concetăţenii noştri şi-au pierdut viaţa şi 27 au fost răniţi”, a adăugat acesta.

Echipele de intervenţie au fost trimise imediat la faţa locului, a precizat ministrul de Interne Mustafa Ciftçi, pe contul său de X. „Urmărim îndeaproape evoluţia situaţiei, în coordonare cu toate instituţiile implicate”, a asigurat acesta.

Fotografiile agenţiilor de presă arată autocarul răsturnat peste parapetele de siguranţă şi cu parbrizul spart, scrie news.ro.