Banca Mondială poartă discuții cu 30–40 de țări privind acordarea unui sprijin financiar de urgență, în contextul scumpirii energiei și al creșterii prețurilor provocate de războiul din Orientul Mijlociu. Anunțul a fost făcut de președintele instituției, Ajay Banga, într-un interviu acordat Reuters, publicat duminică, 11 octombrie.
Potrivit lui Banga, economia mondială a rezistat până acum mai bine decât se anticipa, inclusiv datorită investițiilor masive în inteligența artificială și adaptării pieței petrolului.
Cu toate acestea, scumpirea motorinei și a îngrășămintelor, dobânzile ridicate și riscurile asociate fenomenului climatic El Niño sporesc presiunile asupra economiilor în curs de dezvoltare.
La începutul războiului din Orientul Mijlociu, Banca Mondială a pus la dispoziție un fond de criză de 25 de miliarde de dolari, însă puține state au solicitat până acum finanțare din acesta.
Ajay Banga estimează că numărul solicitărilor ar putea crește în următoarele luni. Țările afectate ar putea accesa între 50 și 60 de miliarde de dolari, inclusiv prin redirecționarea fondurilor din proiecte deja aprobate.
Discuțiile au loc înaintea reuniunilor anuale ale Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale, programate în perioada 12–18 octombrie, la Bangkok.
Pe agenda reuniunilor se vor afla criza energetică, creșterea datoriilor publice și riscurile pentru economia mondială.
