Câinii de talie mare, precum dogii germani, trăiesc de obicei mai puțin decât cei de talie mică, iar explicația ar putea fi ascunsă în ADN-ul lor. Un studiu publicat în revista Science arată că animalele mari îmbătrânesc mai repede la nivel molecular, ceea ce ar putea explica diferențele de speranță de viață dintre rase.
Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Arizona au analizat 1.640 de probe de sânge provenite de la 894 de câini. Aceștia au urmărit modificările chimice ale ADN-ului, care pot arăta cât de repede îmbătrânesc celulele unui organism.
Rezultatele au indicat că, în cazul câinilor de talie mare, anumite modificări asociate îmbătrânirii apar mai rapid decât la cei mici.
Un rol important îl are un proces numit metilarea ADN-ului, care influențează activitatea genelor fără să modifice structura lor. Odată cu înaintarea în vârstă, unele dintre aceste modificări se pierd, iar anumite fragmente de ADN care în mod normal sunt ținute sub control pot deveni active.
Cercetătorii suspectează că acest fenomen poate contribui la deteriorarea celulelor și la apariția bolilor asociate vârstei.
Studiul a mai arătat că și sexul câinelui influențează ritmul îmbătrânirii moleculare, masculii prezentând, în medie, semne mai accentuate.
Potrivit oamenilor de știință, selecția raselor pentru dimensiuni tot mai mari și creștere rapidă ar putea avea un cost biologic, reflectat într-o durată de viață mai scurtă.
Descoperirea nu înseamnă că toate rasele mari îmbătrânesc la fel sau că durata lor de viață depinde exclusiv de ADN. Alimentația, bolile ereditare, îngrijirea medicală și stilul de viață rămân factori importanți.
Cercetătorii speră că înțelegerea acestor mecanisme va contribui, în viitor, la dezvoltarea unor metode prin care câinii de talie mare să rămână sănătoși mai mult timp.