Prim-ministrul bulgar, Rumen Radev, a surprins Bruxelles-ul, joi dimineață, prin sprijinul acordat controversatului acord privind aprovizionarea cu motorină, încheiat între președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, în ciuda sancțiunilor occidentale.
Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a susținut acordul dintre Putin și Trump privind motorina, în cadrul unor declarații date joi dimineață, când a sosit la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
„Știți care este problema noastră în acest moment în Europa? Prețurile ridicate la combustibil. Apreciem orice măsură menită să reducă prețurile la combustibil și să ne garanteze competitivitatea”, le-a declarat Radev în limba engleză reporterilor, potrivit Euronews.
Comentariile sale l-au pus în contradicție cu ceilalți lideri ai UE, care au condamnat cu fermitate acordul, calificându-l drept riscant, periculos și greșit. Pentru a face posibil acest acord, SUA au relaxat sancțiunile privind importurile de motorină din Rusia până în aprilie 2027.
Într-un alt semn al distanțării față de UE, Radev a criticat atacurile Ucrainei împotriva rafinăriilor de petrol rusești, pe care Trump l-a rugat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să le oprească imediat. Zelenski a declarat între timp că Ucraina i va continua campania, scrie mediafax.ro.
„Nu susțin atacurile asupra niciunei rafinării. Nu susțin atacurile asupra niciunei centrale energetice, la fel cum nu susțin nici atacurile rusești asupra centralelor energetice din Ucraina, deoarece acest lucru se întoarce împotriva noastră”, a declarat Radev, adăugând că prețurile la Energie din Europa sunt în creștere vertiginoasă.
