Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a reacționat la declarațiile primarului Ion Ceban privind presupusa construire a unei fabrici de drone pe teritoriul Chișinăului. Acesta susține că, în prezent, autoritățile nu examinează opțiuni de amplasare a unor fabrici cu scop militar în Republica Moldova și califică informațiile apărute în spațiul public drept „manipulări”.

Într-un mesaj intitulat „Comentariu referitor la unele manipulări aruncate în spațiul public”, Ciorici afirmă că securitatea țării reprezintă o prioritate pentru Guvern și că Executivul își dorește investiții în domeniul apărării, însă acestea ar necesita mai întâi modificarea cadrului legal.

„Securitatea țării este o prioritate pentru Guvern, care ne preocupă zilnic. În principiu, ne dorim investiții în domeniul apărării, însă acestea vor fi posibile doar după modificarea cadrului legal”, a declarat purtătorul de cuvânt.

„Prin urmare, în prezent nu sunt analizate opțiuni de amplasare în Republica Moldova a unor fabrici cu scop militar”, a precizat Ciorici.

Reacția vine după ce primarul Capitalei, Ion Ceban, a cerut explicații guvernării PAS privind informațiile despre o presupusă fabrică de drone în Chișinău. Edilul a afirmat că ar exista deja o locație pregătită și că acolo s-ar desfășura lucrări.