O dronă a fost găsită prăbușită pe 17 octombrie în curtea unui localnic din orașul Otaci, raionul Ocnița. Poliția a fost alertată în jurul orei 15:40, iar oamenii legii s-au deplasat la fața locului, unde au descoperit fragmentele aparatului de zbor.

Potrivit Poliției Republicii Moldova, primele verificări au arătat că aparatul are caracteristicile unui quadrocopter profesional, cu elemente structurale din fibră de carbon și componente electronice deteriorate în urma impactului cu solul.

Specialiștii au stabilit că drona este de tipul celor utilizate pentru supraveghere și monitorizare, funcționează pe bază de baterii și nu conține încărcătură explozivă.

În urma incidentului, nicio persoană nu a avut de suferit și nu au fost înregistrate pagube materiale.

Experții continuă examinarea fragmentelor pentru a stabili de unde provine drona și în ce împrejurări s-a prăbușit.