Lideri indigeni din Peru, Brazilia, Columbia și Ecuador duc în fața Organizației Națiunilor Unite problema extinderii rețelelor criminale în Amazon, unde mineritul ilegal, traficul de droguri și exploatările forestiere clandestine amenință comunitățile și ecosistemele.
Peste o duzină de reprezentanți indigeni vor participa la o conferință ONU organizată la Viena în perioada 19-23 octombrie, relatează The Independent.
„Nu mai sunt doar probleme de mediu”
Reprezentanții comunităților indigene vor ca guvernele să lovească inclusiv în rețelele financiare care susțin infracțiunile de mediu și cer un rol mai important în protejarea teritoriilor ancestrale.
Galois Flores, reprezentant al Guvernului Teritorial Autonom al Națiunii Wampis din Peru, avertizează că presiunile asupra comunităților cresc.
„Defrișările și poluarea din Amazon nu mai sunt doar probleme de mediu, ci o criză de criminalitate organizată transnațională și de securitate”, a declarat Flores.
Una dintre probleme este mineritul ilegal al aurului. Mercurul utilizat în această activitate contaminează râurile din care comunitățile obțin apă și pește, în timp ce organizațiile criminale dispun de arme și bani și au capacitatea de a-i intimida pe localnici.
Comunitatea Wampis a înființat două puncte de monitorizare, fiecare având câte 14 membri ai gărzilor indigene, pentru a combate mineritul ilegal. Cei care se opun grupărilor criminale se confruntă însă cu amenințări și violențe.
Șase lideri Kakataibo au fost uciși din 2020
Situația este gravă și în Amazonul peruan central. Potrivit liderilor indigeni, traficanții de droguri au înființat plantații ilegale de coca și laboratoare de procesare chiar în pădurile ancestrale ale populației Kakataibo.
Pericolul trece și dincolo de granițe. În Brazilia, liderul Ashaninka Francisco Piyako Apiwtxa a vorbit despre amenințările reprezentate de exploatările forestiere ilegale, traficul de droguri și drumurile utilizate pentru transportarea mărfurilor ilicite.
În luna iulie, potrivit acestuia, cel puțin cinci bărbați mascați și puternic înarmați au intrat într-o comunitate Ashaninka, au amenințat familiile și au căutat lideri indigeni.
„Teritoriile noastre, casele noastre, apele noastre, viitorul copiilor noștri sunt în joc”, a avertizat Piyako.
105 apărători ai pământului și mediului, uciși într-un an
În Columbia, grupările armate care obțineau în trecut venituri în principal din traficul de droguri se orientează tot mai mult spre mineritul ilegal, potrivit liderului indigen Ingry Mojanajinsoy.
Efectele se propagă dincolo de zonele în care au loc exploatările. Poluarea este transportată în aval și ajunge în râurile și peștii de care comunitățile depind pentru hrană, scrie mediafax.ro.
Amploarea violenței este reflectată și de datele organizației Global Witness. Cel puțin 105 apărători ai pământului și mediului au fost uciși în America Latină în 2025, reprezentând 85% dintre cele 124 de cazuri documentate la nivel mondial. Columbia a înregistrat 39 de victime, iar Brazilia 26.
Presiuni pentru un nou acord internațional
Conferința de la Viena reunește statele care cooperează în cadrul tratatului ONU împotriva criminalității organizate transnaționale. Participanții ar urma să analizeze posibilitatea lansării negocierilor pentru un nou protocol destinat infracțiunilor împotriva mediului, printre care mineritul ilegal, exploatarea forestieră clandestină și traficul cu animale sălbatice.
