Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat din nou de un aparat de zbor fără pilot. Potrivit Centrului Operații Aeriene al Armatei Naționale, drona a fost detectată la ora 13:59, când a traversat frontiera dinspre regiunea Vinița a Ucrainei către segmentul transnistrean.
Potrivit informațiilor prezentate de Armata Națională, zborul neautorizat a fost înregistrat pe direcția localității Verhnia Slobidka, regiunea Vinița din Ucraina, spre localitatea Frunzeuca, raionul Camenca, din regiunea transnistreană.
Ulterior, aparatul de zbor fără pilot și-a continuat deplasarea, iar la ora 14:10 a dispărut de pe sistemele de monitorizare a spațiului aerian în proximitatea localității Pepeni, raionul Sîngerei.
Deocamdată, autoritățile nu au precizat tipul dronei, proveniența acesteia sau motivul pentru care a dispărut de pe radare. De asemenea, nu există informații oficiale care să confirme că aparatul s-ar fi prăbușit pe teritoriul Republicii Moldova.
