Unul dintre liderii de la Kremlin în sugerează lui Donald Trump metoda prin să scape de Volodimir Zelenski. Să-l elimine cu ajutorul CIA și al Pentagonului, a spus Dmitri Medvedev, unul dintre apropiații lui Vladimir Putin.

Dmitri Medvedev l-a îndemnat pe președintele SUA, Donald Trump, să-l elimine pe liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski, prin intermediul CIA și al Pentagonului, potrivit Nexta.

„Ce ar trebui să facă Trump cu acest său fiu de câine? Răspunsul se găsește în istoria americană. Trebuie doar să convoace ministrul apărării și directorul CIA și să le ceară să rezolve această neplăcută problemă”, a spus liderul rus conform publicației menționate.

Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, este cunoscut pentru retorica sa extrem de agresivă, insultele la adresa liderilor occidentali și amenințările repetate cu un conflict nuclear sau cu un Al Treilea Război Mondial. De la declanșarea războiului din Ucraina, declarațiile sale au suferit o schimbare radicală. El a trecut de la imaginea de politician moderat și tehnocrat la cea de propagandist radical al Kremlinului, scrie mediafax.ro.