Republica Moldova și Ucraina vor să accelereze semnarea unui memorandum între operatorii energetici Moldelectrica și Ukrenergo, precum și pregătirea celui de-al doilea circuit al liniei electrice Bălți–Dnestrovsk. Potrivit estimărilor autorităților, proiectul ar putea crește cu aproximativ 500 MW capacitatea de schimb de energie electrică dintre cele două țări.
Anunțul a fost făcut pe 26 octombrie de premierul Vasile Tofan, după negocierile de la Kiev. Potrivit declarațiilor oficiale ale premierului, securitatea energetică și extinderea interconexiunilor electrice dintre cele două state s-au numărat printre subiectele discutate cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi.
„Vrem să accelerăm semnarea memorandumului de înțelegere dintre Moldelectrica și Ukrenergo și să avansăm pregătirea proiectului celui de-al doilea circuit al liniei electrice Bălți–Dnestrovsk. Această interconexiune ar putea adăuga 500 MW capacității de schimb de energie electrică. Este un pas important pentru consolidarea independenței și securității noastre energetice”, a declarat Tofan.
Proiectul presupune extinderea interconexiunii electrice existente cu Ucraina prin construirea unui al doilea circuit al liniei de 330 kV. Capacitatea suplimentară ar permite transportul unor volume mai mari de energie electrică între cele două țări și ar contribui la stabilitatea sistemelor energetice.
Totuși, proiectul nu este unul nou. Încă în mai 2026, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, anunța că al doilea circuit Bălți–Dnestrovsk este inclus în Planul de Creștere al Uniunii Europene pentru Republica Moldova și pe lista proiectelor de interes ale Comunității Energetice. Și atunci era anunțată o capacitate suplimentară de aproximativ 500 MW.
Noile planuri sunt discutate în timp ce punerea în funcțiune a unei alte linii electrice strategice, Vulcănești–Chișinău, continuă să întârzie. Aceasta ar urma să asigure un transport mai sigur al energiei electrice din România. Inițial, linia trebuia să devină operațională până la sfârșitul anului 2025, însă termenul a fost amânat de mai multe ori.
În cadrul negocierilor de la Kiev, Tofan și Koretskyi au discutat și despre extinderea cooperării în domeniul gazelor naturale. Totuși, nu au fost anunțate acorduri concrete privind prețurile, volumele de achiziție sau termenele de livrare.
