În perioada 21-28 octombrie 2026 avem misiunea FMI la Chișinău.
În mai 2026, premierul Alexandru Munteanu declara:
„Cred că în această etapă de dezvoltare a economiei Republicii Moldova și luând în considerare faptul că avem 1,9 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, nu ne sunt necesari acești bani (de la FMI), dar avem nevoie de certificare.”
După instalarea noului guvern, Vasile Tofan a mers pe aceeași linie:
„Deocamdată nu examinăm posibilitatea obținerii unor tranșe.” și
„Pentru a obține bani de la FMI trebuie să justificăm faptul că ne aflăm într-o situație de criză și că avem nevoie urgentă de aceste credite.”
Prin părțile noastre se spune că vulpea când nu ajunge la poamă, spune că e acră, așa și premierii noștri.
Adică statul se împrumută masiv la 11% de la băncile comerciale din Republica Moldova, ai cel mai mare deficit bugetar din istoria Republicii Moldova de 23 miliarde de lei și zici că nu ai nevoie de bani? Păi nu ai nevoie pentru că nimeni nu îți oferă. Vă reamintesc, FMI a oprit finanțarea pentru Republica Moldova în anul 2025 și ultimele două tranșe de circa 3 miliarde de lei, bani ieftini cam pe la 3% nu au mai venit în Republica Moldova. Motivul care trebuie citit printre rânduri, este încălcarea Memorandumului, adică lipsa reformelor din partea guvernului Recean și implicarea agresivă a pasului în justiție, demisia forțată a Veronicăi Drăgălin. Componenta anticorupție apare foarte explicit în memorandum.
În mai, Guvernul nu a primit un credit nou. A obținut doar o înțelegere tehnică pentru trei ani, fără finanțare directă, care trebuie aprobată de conducerea FMI. Este un fel de certificat de conduită, nu un sac cu bani. Dacă Guvernul face reforme, documentul poate deschide uși spre alți creditori.
Iar lista de teme nu este mică. Un acord cu FMI ar impune Guvernului mai multă responsabilitate. În ultimii ani, Moldova trăiește aproape exclusiv pe datorie: datorie internă, scumpă și pe termen foarte scurt. Termenul mediu ponderat al împrumuturilor interne este de sub 260 de zile. Am ajuns în situația în care numai pentru dobânzi statul plătește circa 10% din veniturile fiscale. Ruperea acordului a scumpit brusc costurile împrumuturilor guvernului și nimeni nu a răspuns pentru asta. Bine că măcar băncile au câștigat un ban cinstit.
Guvernul s-a angajat să reducă deficitul bugetar la 3,5% din economia țării până în 2029, să lărgească baza de impozitare, să simplifice impozitele pe venit, să colecteze mai bine taxele și să controleze mai atent banii cheltuiți de stat. Trebuie planificat bugetul pe termen lung, administrată datoria, selectate investițiile și oprite găurile care apar din întreprinderile de stat. Dacă lăsăm toate datele neschimbate, atunci către 2029, guvernul ar trebui să-și reducă poftele cu circa 10 miliarde de lei. În principiu ai 2 variante, ori tai din cheltuieli, ori mărești taxele. Din cheltuieli, ei nu prea vor să taie, chiar au mai ”trăsnit” o agenție nouă, Moldova Project, unde kentul Mircea Eșanu de la APP va fi șef. Buget 46,5 milioane de lei pe an, dintre care 38,5 milioane fondul de salarizare.
Avem deja cifra feudalilor selectați, 26 de gospodari, crema societății, care vor avea un salariu mediu de 123.000 lei lunar. Bună logică când nu ai bani. Respectiv, ei au ales varianta a doua, mărirea taxelor și impozitelor. Noul cod fiscal deja a fost votat în Parlament, cetățenii vor fi scurși de 5 miliarde de lei în plus, oameni săraci, vor achita cea mai mare parte din această povară fiscală, în timp ce băncile și companile mari au fost aproape scutite de impozite. Așa un mecanism cinic pasist.
O altă direcție de unde vrea marele reformator, Tofan să scoată bani, e din privatizare. Premierul în rol de tiktoker-realtor ne anunța triumfalist despre mega oportunitatea de a cumpăra Hotelul ”Zarea” – preț de pornire 106 milioane lei. Pe lângă el, statul a mai scos la vânzare: Întreprinderea Experimentală Chimică „Izomer” – 9,5 milioane lei, Întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința”, preț de pornire: 6,3 milioane lei și Editura Didactică de Stat „Lumina”, preț de pornire: 530 mii lei.
Timpul a expirat și pentru niciuna nu a fost depusă vreo cerere de participare. Zero oferte, zero interes. Eh, Vasilică, Vasilică!
FMI nu a publicat o listă în care ar spune: vindeți Hotelul Zarea, Izomerul, Știința sau Lumina. Nu trebuie inventate ordine de la Washington. Fondul cere ca statul să-și facă ordine în propriile companii: să le clasifice, să le facă transparente, să vadă ce risc pun pe buget și să scape de cele care nu au sens economic. Guvernul însuși a împărțit 238 de întreprinderi: 10 recomandate pentru privatizare imediată, alte 10 după restructurare și 98 pentru lichidare.
Asta este problema cu reformele noastre: pe hârtie, trierea sună elegant. În realitate, statul nu știe exact ce are, cât valorează, cine îl conduce și cine răspunde când activele se topesc. Fondul Monetar spune de ani de zile că trebuie evaluat riscul întreprinderilor de stat. Nu din pasiune pentru privatizare, ci pentru că, atunci când o companie publică intră în gaură, factura nu o achită directorul. O achită contribuabilul. Cauza este un stat care ratează reforma, apoi plătește penalizare la dobândă.
De aceea, vizita de acum este mai rușinoasă decât pare. FMI nu vine să salveze Moldova. Vine să vadă dacă Moldova mai este capabilă să se salveze singură. Nu aduce bani, ci o listă de lucruri pe care guvernarea trebuia să le facă demult.
Misiunea va pleca. Va rămâne însă aceeași întrebare: după ce se închid ușile de la Ministerul Finanțelor, se va închide vreo întreprindere inutilă, se va tăia vreo funcție de partid, se va recupera vreun leu de la rechinii pe care statul îi ocolește?
În Moldova, reformele sunt gratis în discursuri. Numai nereformarea vine cu dobândă. Iar dobânda nu o achită cei care fac poze cu FMI. O achităm noi.