Șeful Comandamentului Spațial al armatei germane, generalul-maior Michael Traut, a declarat într-un interviu pentru revista Stern că este „absolut convins” de existența vieții extraterestre. Cu toate acestea, el nu consideră că extratereștrii reprezintă o amenințare pentru care Germania ar trebui să se pregătească.

„Mai întâi trebuie să ne pregătim pentru amenințările create de oameni. Iar acestea sunt deja mai mult decât suficiente”, a declarat Traut, potrivit Deutsche Welle.

Generalul a atras atenția, în special, asupra bruiajului semnalelor GPS provocat de Rusia din regiunea Kaliningrad, care afectează transportul aerian și maritim în țările baltice. El a amintit și de perturbarea de către Rusia a sistemului de comunicații prin satelit Viasat, care furniza servicii de telecomunicații în întreaga Europă.

În plus, în 2021, Rusia și-a distrus pe orbită propriul satelit, Kosmos-1408. În urma operațiunii au rezultat sute de fragmente de deșeuri spațiale, care vor continua să plutească pe orbită timp de zeci de ani.

„Acest test a demonstrat de ce este capabilă Rusia, cel puțin teoretic, inclusiv împotriva sateliților altor state. Iar în ultimii ani a trebuit să discutăm și despre posibilitatea ca Rusia să dezvolte o tehnologie care să-i permită plasarea unei focoase nucleare pe orbită”, a subliniat Traut.

În mai 2026, s-a aflat că Guvernul Germaniei intenționează să investească 35 de miliarde de euro în consolidarea securității spațiale.