100 de zile de promisiuni. Dar ce s-a schimbat în viața cetățeanului?

Guvernul Tofan și-a prezentat bilanțul primelor 100 de zile de activitate. 182 de rezultate, reforme, proiecte, investiții și angajamente. O cifră impresionantă, aproape suficientă pentru a ne convinge că Republica Moldova a devenit, între timp, o țară în care totul funcționează. Aproape.

Pe 5 noiembrie, premierul Vasile Tofan a ieșit în fața presei pentru a ne explica în ce direcție se îndreaptă țara. Industria crește, exporturile cresc, salariul mediu crește, drumurile se repară, apeductele se construiesc, investițiile se pregătesc, iar integrarea europeană avansează.

Pe hârtie, Moldova pare să traverseze o perioadă de efervescență administrativă. În realitate, cetățeanul continuă să-și facă propriul bilanț, unul ceva mai puțin spectaculos: facturi mărite, cumpărături mai reduse, medicamente, rate la bancă mărite și întrebarea eternă dacă salariul îi va ajunge până la sfârșitul lunii.

Avem, așadar, două Republici Moldova. Una prezentată în conferințele de presă, în care se numără proiecte, kilometri de drumuri și reforme inițiate. Și alta, cea în care oamenii își numără banii înainte de a merge la magazin.

Premierul însuși a recunoscut că evoluțiile economice nu se resimt suficient în veniturile cetățenilor și că prețurile rămân ridicate. O recunoaștere onestă, dar care ridică o întrebare incomodă: dacă rezultatele nu se simt în viața oamenilor, pentru cine sunt, de fapt, aceste rezultate?

Ni se vorbește despre o creștere de aproape 7% a industriei, 13% a exporturilor și 9,5% a salariului mediu nominal. Cifre promițătoare, dar care nu spun întreaga poveste.

Creșterea salariului nominal nu garantează o putere de cumpărare mai mare, iar exporturile nu pot fi analizate fără a ține cont de importuri. Exporturile au adus circa 190 de milioane de euro în plus, în timp ce importurile au crescut cu peste 440 de milioane. Rezultatul? Un deficit comercial și mai profund. În plus, creșterea valorică a exporturilor nu înseamnă neapărat că am produs și vândut mai mult în termeni fizici.

O economie nu se măsoară doar în procente, ci și în nivelul de trai al cetățenilor. Facturile la energie nu se achită cu statistici, medicamentele nu se cumpără din creșterea exporturilor, iar mesele familiilor nu devin mai îmbelșugate după conferințele de presă ale Guvernului. Economia trebuie să producă bunăstare, iar bunăstarea trebuie să fie vizibilă dincolo de graficele prezentate de ministere.

Altfel, riscăm să ajungem la situația absurdă în care economia crește, statisticile prosperă, iar cetățeanul sărăcește cu sentimentul că probabil nu a înțeles suficient de bine succesul guvernării.

Guvernul vorbește despre eficientizarea administrației publice, reducerea cheltuielilor birocratice și reorganizarea instituțiilor.

Premierul afirmă că numărul posturilor din Cabinetul său a fost redus cu 39%. Este un gest care poate fi apreciat. Dar concomitent se crează agenţii şi structuri noi.

O reformă înseamnă servicii mai bune, instituții mai responsabile și bani publici utilizați mai eficient.

Nu este suficient să reduci posturi într-o instituție dacă, în paralel, creezi alte structuri, comisii, consilii și mecanisme administrative care ajung să coste mai mult decât economiile realizate.

Statul nu trebuie să fie nici supradimensionat, nici subdimensionat. Trebuie să fie competent.

Iar dacă reforma administrativă presupune reorganizarea celor 32 de raioane în trei regiuni, atunci cetățeanul are dreptul să știe nu doar câte instituții vor dispărea, ci și cât va economisi, ce servicii va primi și dacă accesul la administrație va deveni mai simplu sau mai complicat.

Pentru că există un risc: să schimbăm harta administrativă, denumirile instituțiilor și organigramele, dar să păstrăm intactă birocrația care îi consumă timpul și nervii cetățeanului.

Guvernul a prezentat 182 de rezultate, decizii și acțiuni realizate sau inițiate. Însă realizarea unui obiectiv și inițierea unui proces nu sunt același lucru.

Un studiu de fezabilitate nu este o autostradă. Un contract de investiții nu este o instituție medicală modernizată. O reformă anunțată nu este o reformă implementată. Iar o strategie aprobată nu reprezintă automat o schimbare în viața oamenilor.

Dacă numărăm toate inițiativele, proiectele, consultările, documentele și promisiunile drept rezultate, atunci orice guvern poate deveni performant înainte de a produce efectiv ceva.

Poate că ar fi mai util să avem un bilanț separat al lucrurilor finalizate, al celor aflate în implementare și al celor care există, deocamdată, doar în planurile Executivului.

Cetățeanul nu are nevoie de 182 de motive pentru care guvernarea este mulțumită de sine. Are nevoie de câteva motive concrete pentru care viața sa a devenit mai ușoară.

Vasile Tofan a declarat că nu este mulțumit de rezultatele obținute și că Guvernul trebuie să facă mai mult.

Este o declarație care poate fi apreciată pentru modestie. Dar autocritica nu reduce tarifele, nu crește veniturile gospodăriilor și nu rezolvă problemele sistemului medical.

Într-o guvernare responsabilă, nemulțumirea trebuie să se transforme în măsuri, iar măsurile trebuie să aibă termene, indicatori și responsabili.

Altfel, riscăm să avem un Guvern permanent autocritic, dar etern ocupat să explice de ce încă nu a reușit.

Da, o sută de zile nu sunt suficiente. Dar sunt suficiente pentru a înțelege direcția.

Nimeni nu poate pretinde că toate problemele Republicii Moldova pot fi rezolvate în 100 de zile. Ar fi o așteptare nerealistă și o abordare superficială.

Dar nici Guvernul nu poate pretinde că simpla prezentare a unui bilanț administrativ reprezintă dovada unei guvernări eficiente. Responsabilitatea politică presupune să răspunzi în fața cetățeanului pentru deciziile luate, pentru banii cheltuiți și pentru promisiunile neîndeplinite.

Integrarea europeană, modernizarea infrastructurii și reformarea administrației sunt obiective necesare. Dar ele nu trebuie să devină un paravan în spatele căruia să fie ascunse problemele cotidiene ale populației.

Pentru că cetățeanul nu votează kilometri de apeduct, procente de creștere economică sau numărul de proiecte inițiate. El votează, în speranța unei vieți mai bune. Iar dacă după 100 de zile Guvernul ne prezintă 182 de rezultate, poate că următorul bilanț ar trebui să înceapă cu o întrebare mult mai simplă: câți cetățeni trăiesc astăzi mai bine decât acum 100 de zile?

Până atunci, avem un Guvern care ne explică foarte convingător cât de mult muncește. Rămâne să vedem când va începe să se vadă și în viața cetățeanului. Pentru că, în Republica Moldova, promisiunile sunt încă gratuite. Facturile, din păcate, nu.