Avocatul Vadim Vieru pune la îndoială temeiul legal al interdicției de a părăsi Republica Moldova timp de cinci ani, anunțată de autorități pentru liderul separatist Vadim Krasnoselski. Juristul susține că legislația nu permite aplicarea unei asemenea restricții printr-o simplă declarație politică. 

„DL Igor Grosu promite că lui Krasnoselski, la revenire, “îi va fi aplicată interdicția” de a PĂRĂSI Moldova timp de cinci ani. Premierul, întrebat de temei, n-a citat niciun articol. N-avea ce cita. Krasnoselski e străin, fără cetățenia RM și fără permis de ședere. Art. 12 din Legea 200/2010 spune în ce cazuri poate statul opri un străin la ieșire: pedeapsă cu închisoarea, dosar penal cu dare în căutare sau măsură preventivă, constrângere medicală, interdicție dispusă în executarea silită. Toate cer un procuror sau un judecător. Conferința de presă nu e pe listă”, a scris Vieru.

Vieru a explicat că o eventuală interdicție de a părăsi Republica Moldova ar necesita parcurgerea unor proceduri legale, inclusiv aplicarea unei măsuri preventive în condițiile Codului de procedură penală. Potrivit acestuia, autoritățile nu au anunțat existența unui dosar penal care să justifice măsura.

Amintim că, pe 5 noiembrie, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că Vadim Krasnoselski nu va putea părăsi Republica Moldova timp de cinci ani, după revenirea sa de la Moscova, unde a fost decorat de Vladimir Putin.

Întrebat de jurnaliști care este temeiul juridic al interdicției, premierul Vasile Tofan nu a indicat nicio prevedere legală concretă.

„Nu o să intru într-o discuție tehnico-juridică acum”, a răspuns Tofan, insistând că relația cu regiunea transnistreană este una politică.