Creșterea prețurilor la combustibilul pentru avioane, provocată de războiul din Orientul Mijlociu, ar putea duce la noi falimente în sectorul aviatic și la o consolidare a industriei în anii 2026-2027. Declarația a fost făcută de directorul general al Asociației Internaționale a Transportului Aerian, Willie Walsh, la summitul anual al organizației, desfășurat la Rio de Janeiro.

Războiul dus de SUA și Israel împotriva Iranului a afectat lanțurile de aprovizionare cu combustibil și a dus la închiderea unor coridoare aeriene importante. Companiile aeriene sunt nevoite să aleagă rute ocolitoare, mult mai costisitoare, transmite Reuters.

Cel mai mult au de suferit companiile low-cost. Acestea nu au nici business class, nici programe premium de loialitate, care le-ar putea ajuta să amortizeze șocul provocat de scumpirea combustibilului.

Luna trecută, compania americană Spirit Airlines a intrat în faliment, iar potrivit lui Walsh, nu va fi ultima.

Huburile din Orientul Mijlociu, precum Dubai, Doha și Abu Dhabi, trec și ele printr-o criză severă. Totuși, Walsh consideră că impactul asupra acestora va fi temporar. Transportatorii din zona Golfului dețin 14% din capacitatea globală, iar alte companii aeriene nu îi pot înlocui.