Ministerul Sănătății a inițiat un control tematic la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM), în urma unei investigații jurnalistice privind catetere de calitate necorespunzătoare, posibila favorizare…
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, pare să fi început dimineața cu o surpriză administrativă. După aproape patru ani de la momentul în care trebuia să fie lansată…
Premierul Vasile Tofan susține că, în doar câteva zile de la lansarea unui canal de comunicare cu mediul de afaceri, Guvernul a recepționat 55 de sesizări…
Oamenii legii investighează circumstanțele în care a murit un pușcăriaș, cadavrul căruia a fost găsit acum câteva zile zăcând într-un butoi pe teritoriul Penitenciarului Nr. 4…
Mafia italiană este interesată de achiziționarea unor drone și muniții similare celor utilizate în războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Declarația a fost făcută de procurorul-șef al orașului…
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare prestate de trei operatori regionali: „Servicii Comunale Florești”,…
Guvernul renunță în acest an la concertul dedicat Zilei Limbii Române, iar manifestările organizate cu prilejul Zilei Independenței vor fi mai modeste comparativ cu anii precedenți. Ministrul…
Agenția Servicii Publice pregătește modificări care prevăd ajustarea tarifelor pentru serviciile prestate. Cea mai semnificativă majorare va viza costul pașaportului: tariful pentru eliberarea acestuia va crește…
Iranul ar putea primi în următoarele săptămâni primul lot de sisteme antiaeriene portabile produse în China. Contractul prevede livrarea a 300–400 de sisteme QW-12 și FN-16,…
Tensiunile din Orientul Mijlociu escaladează rapid după ce SUA au anunțat interceptarea unui atac cu rachete balistice lansat de Iran. În paralel, Washingtonul și Arabia Saudită…
Banca Națională a Moldovei susține că este ținta unei campanii de discreditare, după ce în spațiul public au apărut informații privind salariile mari din instituție și…
Optimizarea celor 12 operatori de distribuție afiliați companiei Moldovagaz ar putea reduce unele cheltuieli administrative, însă consumatorii nu ar trebui să aștepte miracole în facturi. Directorul…
Cofondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost acuzat de facilitarea activităților teroriste, potrivit Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB). Acesta urmează să fie dat în urmărire…
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că autoritățile încearcă să respecte angajamentul privind majorarea salariilor profesorilor începând cu luna septembrie. Cadrele didactice vor resimți…
Republica Moldova și Ucraina ar putea primi un statut european intermediar care să le permită participarea la reuniunile instituțiilor UE, dar fără drept de vot. Propunerea…
H.D. Hartmann nu îi oferă perspective bune noului premier Vasile Tofan și consideră că vulnerabilitățile energetice și economice ale Republicii Moldova se vor accentua. Întrebat în…
Sam Altman, directorul executiv al OpenAI, este de părere că inteligența artificială a întrecut inteligența umană. El și-a exprimat entuziasmul pentru progresul IA, afirmând că aceasta…
Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a refuzat să dezvăluie motivul exact al demisiei fostului prim-ministru Alexandru Munteanu, afirmând că decizia privind schimbarea șefului Guvernului…
Noua-veche politică bugetar-fiscală va fi prezentată de premierul Vasile Tofan săptămâna viitoare. Aceasta urmează să fie susținută atât de Guvern, cât și de majoritatea parlamentară, pentru…
O delegație a Biroului Federal de Investigații al SUA (FBI) se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova, unde are întrevederi cu reprezentanții instituțiilor de…
