Majorarea salariilor pentru profesori poate ava loc abia din septembrie 2026, după intrarea în vigoare a noii legi privind salarizarea. Declarația a fost făcută de ministrul finanțelor, Andrian Gavrilița, în contextul negocierilor cu sindicatele din domeniul educației.

Potrivit ministrului, subiectul a fost discutat atât în comisia de profil, cât și în cadrul consultărilor recente cu sindicatele. El a subliniat că profesorii reprezintă cea mai numeroasă categorie de angajați din sectorul bugetar și se află pe aceeași grilă de salarizare cu alte domenii-cheie, precum poliția, sistemul medical, asistența socială și alte categorii.

Autoritățile au convenit cu sindicatele ca majorarea salariilor să fie realizată concomitent cu adoptarea noii legi a salarizării, pentru a evita dezechilibre bugetare și contradicții în mecanismele de calcul.

Gavrilița a precizat că nu este vorba despre renunțarea la indexare, ci despre amânarea acesteia. Ca termen orientativ pentru aplicarea noii legi privind salarizarea, autoritățile indică data de 1 septembrie 2026. Majorările vor fi posibile, potrivit reprezentanților guvernului, doar în condițiile existenței unor venituri bugetare suplimentare și ale menținerii sustenabilității financiare a bugetului.