Viorel Bostan s-a ales cu încă un mandat pentru funcția de rector al Universității Tehnice din Moldova (UTM). Consiliul pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al UTM a validat rezultatele alegerilor pentru funcția de rector.
Viorel Bostan a acumulat 751 voturi, iar Veaceslav Bârdan – 137 voturi.
Este de precizat că mai multe voci au criticat modificările propuse și aprobate în februarie la Codul Educației, precizând l-ar favoriza pe Viorel Bostan, care a candidat și pe lista PAS la parlamentare.
Modificarea Codului Educației i-a permis ca, după două mandate consecutive, să fie reales pentru a treia oară în calitate de rector al UTM.
Amintim că Viorel Bostan a candidat la alegerile parlamentare din noiembrie 2025 pe lista PAS, fiind pe locul 17. La scurt timp după scrutin, acesta a renunțat la mandatul de deputat.
Decizia a stârnit reacții în spațiul public, la fel ca și în cazul altor candidați aflați pe poziții eligibile, care au renunțat ulterior la mandate. PAS a fost acuzat că a folosit aceste nume drept „locomotive electorale” pentru a atrage voturi.
