Liderul PDCM, Ion Chicu, a declarat că noul program cu FMI, pe care și-l asumă Guvernul Republicii Moldova, nu prevede o componentă financiară. Potrivit lui, asta înseamnă că executivul se angajează să implementeze reforme fără a primi în schimb granturi, credite sau alte alocări financiare.
În același timp, Chicu a avertizat că unele dintre angajamente ar putea afecta direct veniturile și cheltuielile cetățenilor, dar și finanțele publice. Potrivit lui, unul dintre obiectivele-cheie asumate de guvern este reducerea deficitului bugetar până la 3,5% din PIB la finalul programului. În prezent, acesta ar fi de aproximativ 5,7%.
„Asta înseamnă că oamenii care așteaptă majorări mai substanțiale de salarii, de exemplu pedagogii din sistemul bugetar, ar putea avea surprize neplăcute”, a declarat liderul PDCM.
Un alt punct sensibil, potrivit lui Chicu, este angajamentul guvernului de a extinde aplicarea TVA. El a precizat că, deocamdată, nu dispune de toate detaliile și că trebuie așteptat textul final al programului.
Totuși, în opinia sa, extinderea TVA ar putea însemna impozitarea cumpărăturilor online, eliminarea unor facilități fiscale, dar și revizuirea cotelor reduse de TVA, inclusiv pentru produsele agricole, cu o posibilă majorare de la 8% la 12%. Măsura ar putea viza și alte categorii, inclusiv gazele naturale.
Menționăm că FMI prognozează o încetinire a creșterii economice a Republicii Moldova în 2026 și o inflație anuală de peste 8%.
