Directorul executiv al asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, a criticat Guvernul la protestul fermierilor organizat în fața Executivului. El spune că fermierii cer preluarea bunelor practici europene și renunțarea la „duble standarde” și la „abordarea selectivă”.

Potrivit lui Slusari, actualul model agricol favorizează holdingurile și companiile transnaționale, nu agricultorii locali. El susține că aceste companii „nu au niciun interes să dezvolte economia Republicii Moldova și satele noastre”.

Slusari avertizează că, până în 2028, când Republica Moldova ar urma să beneficieze de fonduri de preaderare, mulți agricultori mici și mijlocii ar putea dispărea.

„Pentru noi contează nu doar când aderăm la UE, ci și câți agricultori vor mai rămâne până atunci”, a declarat Slusari.