Primarul capitalei, Ion Ceban, a fost scos cu forța din plenul Parlamentului de către angajații SPPS, după ce a venit la ședință și a încercat să ia cuvântul de la tribuna Legislativului. Ceban spune că voia să discute cu deputații despre referendumul propus de MAN privind trecerea școlilor din subordinea autorităților locale la Ministerul Educației. Edilul susține că ar fi fost provocat de deputații PAS și a calificat scoaterea sa din sală drept un gest antidemocratic.
Cel care a pornit scandalul în Parlament a fost deputatul PAS Vasile Grădinaru. Acesta s-a apropiat singur de Ion Ceban, cu telefonul în mână, și l-a numit „clovn”.
„Stimați cetățeni, iată, uitați-vă la clovnul principal al Republicii Moldova, cum stă aici. Uitați-vă ce clovn, care, în loc să se ocupe de lucru, vine aici și face spectacol. Fugi la Primărie”, a spus Vasile Grădinaru.
După ce a fost scos cu forța din sală, Ion Ceban a spus că gestul este unul antidemocratic. El a precizat că voia să discute cu deputații despre referendumul propus de MAN privind trecerea școlilor din subordinea autorităților locale la Ministerul Educației.
„Asta este despre PAS, democrația despre care doar vorbesc și despre stat candidat la UE.
Rușine”, a spus Ion Ceban.
Amintim că Partidul Mișcarea Alternativa Națională propune inițierea unui referendum local în municipiul Chișinău, prin care cetățenii să fie întrebați dacă sunt de acord ca școlile să treacă din subordinea autorităților locale în cea a Ministerului Educației și Cercetării. Anunțul a fost făcut în această dimineață de către Ion Ceban.
