Primarul Capitalei, Ion Ceban, acuză guvernarea PAS că ar exercita presiuni asupra angajaților Primăriei Chișinău și ai structurilor municipale. Edilul susține că oamenii ar fi chemați, intimidați și determinați să depună declarații împotriva sa.
„Ca să acopere scandalul cu angajările verișoarelor și ale neamurilor pe salarii enorme, ca să acopere eșecul guvernării, care scumpește viața oamenilor prin prostiile pe care le face, continuă presiunile, la indicațiile celor din PAS și, mai cu seamă, ale lui Maia Sandu, Grosu, Carp și Spânu, asupra oamenilor care continuă să muncească și, concret, împotriva mea.
Oamenii sunt chemați și intimidați, fiind impuși să depună declarații împotriva mea, spunându-li-se că ar exista anumite înregistrări video sau audio private.Sperie oamenii că, dacă nu vor da declarații și depoziții împotriva mea, vor face pușcărie.
Cum s-ar spune, îi iau la „poantă” pe oameni, iar astfel își bat joc de întreg sistemul de justiție ca să îmi facă rău concret mie”, a scris Ion Ceban pe rețele.
Ion Ceban a făcut apel la structurile internaționale, cerându-le să nu mai „acopere” actuala guvernare și să intervină pentru a opri „dezmățul și haosul” din Republica Moldova.
