S-a împlinit visul prostului – deja este anunțat oficial că deschiderea primului cluster al capitolelor de negociere cu Moldova și Ucraina a fost inclusă pe agenda ședinței Consiliului European. Consiliul European va discuta deschiderea primului bloc de negocieri cu Moldova și Ucraina la reuniunea din 18-19 iunie. Pe baza acestei vești, cel mai probabil, întregul activ PAS va intra într-o beție de o săptămână, iar președinția va împărți obligatoriu câteva zeci de medalii pentru bătălia de la Bruxelles.
Dar ce înseamnă asta, de fapt? Începe un maraton nesfârșit, întins pe mulți ani, poate chiar pe decenii, împărțit în zeci, dacă nu sute de segmente și distanțe mici. Iar parcurgerea fiecăruia dintre ele va fi prezentată drept o victorie grandioasă. Este ca și cum ai tăia un cârnat întreg în felii foarte, foarte subțiri și te-ai lăuda că ai hrănit un colhoz întreg. Acum ni se va vinde eurointegrarea cu amănuntul. Până acum, în timpul ultimelor două campanii, ni s-a vândut angro – că în 2028 vom adera neapărat.
Felul în care UE a prezentat procesul de eurointegrare pentru noile țări candidate îmi amintește foarte mult de o strategie de marketing folosită la vânzarea genților Birkin: o geantă deloc remarcabilă, cu un cost de producție în China de 50 de euro, dar care se vinde cu 10 mii de euro. Veți spune că este o aberație, că așa ceva este imposibil, dar totul ține de o politică de marketing corectă. Deși această geantă costă 10 mii de euro, având un cost de producție de 50 de euro, nu o poți cumpăra – compania producătoare limitează vânzările și îi înscrie pe toți doritorii în liste de așteptare pentru ani înainte, creând obstacole absolut artificiale și alimentând astfel agitația și dorința femeilor pasionate de modă. O geantă deloc remarcabilă a devenit obiectul dorinței multor femei, în esență fără niciun motiv explicabil. Același truc de marketing îmi amintește foarte mult de acțiunile UE față de țările candidate: suntem ademeniți cu aderarea la UE, ni se ridică mii de obstacole, dar se diluează valoarea obiectivului.
Nimeni nu se întreabă: de ce avem nevoie de asta, cât vom obține și cât vom pierde? În acești termeni, discuția nici măcar nu se poartă. Declarația recentă a lui Nicușor Dan, care a anunțat sumele totale primite de la UE în cei 20 de ani de aflare a României în UE, m-a șocat. A rezultat că România a primit în tot acest timp 14 euro 50 cenți pe lună pe cap de locuitor. Spuneți-mi, vă rog, se va schimba mult viața voastră dacă venitul vostru va crește cu 14 euro pe lună? Ce se va schimba radical în viața voastră datorită unui venit suplimentar de 14 euro 50 eurocenți? Cel mai probabil, nimic. Și cel mai important este că acești 14,5 euro nu au ajuns la cetățenii români, ci la tot felul de consilieri, experți, ONG-uri, așa-ziși experți independenți și capete vorbitoare – pentru că fără orchestră tot acest mecanism nu funcționează.
De aceea, înainte de toate, trebuie să ne uităm la stabilirea obiectivelor: este acest lucru avantajos pentru țară sau nu? Spre ce tindem? Cât vom da și cât vom primi? Atât direct, cât și indirect. De exemplu, noi am pierdut complet legumicultura, deschizându-ne piețele – gata, acum pe rafturile magazinelor nu mai avem legume proprii. Și asta noi, o țară agrară, cândva renumită pentru legumele sale. Cât costă asta? Cât am dat, cât am pierdut și, cel mai important, ce am primit în schimb? Credite de miliarde, cheltuite fără cap, iar acum ni s-au pus în cârcă datorii și dobânzi? Toate acestea trebuie calculate. Dar nimeni nu calculează. Toate discuțiile din spațiul public se poartă exclusiv în cheia fanatismului religios: fie aplauzi în picioare ideea, fără să ai niciun drept să pui întrebări de clarificare, fie ești dușmanul statului și mâna Kremlinului. Nu ni s-a lăsat dreptul să calculăm totul rațional, la rece. Și înțelegeți, eu acum nu mă pronunț împotriva UE și a eurointegrării ca atare, vreau doar să înțeleg și să clarific: ne este avantajos sau nu? Economic, în cifre, concret – atât și nimic mai mult. Dar nimeni nu poartă discuția în acest fel, nimeni nu face o analiză; sunt permise doar dansurile cu tamburina. La fel ca în cazul genții Birkin: nimeni nu se gândește cum se poate ca pentru ceva ce în realitate costă 50 de euro să se dea 10 mii. Pur și simplu marketing, produs bine promovat.
Prin urmare, înainte de a alerga undeva și de a urmări un anumit obiectiv, cu atât mai mult înainte de a conduce o țară întreagă spre ceva și de a dispune de viețile oamenilor pentru mulți ani înainte, trebuie mai întâi să te așezi și să calculezi: ce avantaje și ce dezavantaje vom obține din acest proces. Dar, din păcate, autorităților noastre nici măcar nu le trece prin minte că ar trebui să calculeze ceva. Le lipsește complet capacitatea de analiză și de gândire critică. Ele gândesc în clișee și stereotipuri: ceea ce li s-a băgat cândva în cap la cursurile PAS este sfânt, iar tot restul vine de la Necuratul. Din păcate, există o probabilitate foarte mare ca noi să urmărim foarte mult timp eurointegrarea, cel mai probabil să nu ajungem la ea, iar dacă totuși vom ajunge, la final vom înțelege că au fost obiective false, care nu justifică deloc speranțele puse în ele. Dar mai există încă o problemă, cea mai importantă. Dacă am fi avut autorități care ar fi stabilit eurointegrarea drept obiectiv strategic, iar în același timp, în parallel, ar fi rezolvat în regim operativ, zi de zi, problemele creșterii economiei, reformării țării și schimbării nivelului de trai al oamenilor, atunci eurointegrarea ar fi devenit un proces organic pozitiv, care cel puțin nu ar fi împiedicat țara să meargă înainte și, cel mai probabil, ar fi influențat pozitiv relațiile cu principalul partener extern – UE. Însă modelul moldovenesc este complet diferit.
Din eurointegrare s-a făcut o religie, au fost împinse la o parte toate problemele stringente ale țării, dezvoltarea ei, transformarea ei economică, și toți, dar absolut toți se ocupă exclusiv de eurointegrare ca unica soluție pentru toate problemele, inclusiv pentru cele mai stringente – și încă o soluție amânată pentru un viitor foarte îndepărtat. Nimeni nu explică cum vor fi rezolvate aceste probleme chiar și în cadrul Uniunii Europene. La toate există un singur răspuns: ni se va da o grămadă de bani și vom trăi mai bine. Dar, după cum s-a dovedit pe exemplul României, grămada de bani înseamnă 14 euro 50 eurocenți pe cap de locuitor pe lună, iar nici acești bani nu ajung direct la oameni, ci trec prin mâinile funcționarilor, ONG-iștilor, consilierilor și altor capete vorbitoare din orchestra care laudă UE de dimineață până-n seară.
Natalia Morari.