Predictibilitatea fiscală și dialogul real cu mediul de afaceri sunt decisive pentru dezvoltarea industriei ospitalității din Republica Moldova. Este concluzia la care au ajuns Asociația Națională a Restaurantelor și Localurilor de Agrement „MĂR” și organizații de profil din România, după analiza evoluției sectorului în perioada 2018-2025.

Potrivit studiului, în pofida pandemiei, crizei energetice, inflației și efectelor războiului din regiune, companiile HoReCa din Republica Moldova incluse în analiză și-au majorat veniturile cu peste 300%, iar profitul cu aproape 276%.

În România, în aceeași perioadă, veniturile companiilor au continuat să crească, însă marjele de profit s-au redus drastic, apropiindu-se de zero. Autorii studiului pun această evoluție pe seama presiunilor fiscale, administrative și operaționale acumulate simultan.

Reprezentanții „MĂR” subliniază că aplicarea unei cote diferențiate de TVA le-a permis restaurantelor și hotelurilor din Republica Moldova să continue investițiile, să creeze locuri de muncă și să susțină dezvoltarea turismului urban și rural.

Asociația avertizează că majorările fiscale aplicate peste alte dificultăți economice pot eroda rapid profitabilitatea afacerilor și le pot reduce capacitatea de a investi.

„MĂR” îndeamnă autoritățile să păstreze un cadru fiscal predictibil, să evalueze impactul deciziilor privind taxele și să organizeze consultări reale cu reprezentanții industriei.