Locuitorii din Cahul și din mai multe localități din nordul Republicii Moldova vor plăti mai mult pentru serviciile de alimentare cu apă, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, pe 16 iunie, noi tarife pentru operatorii „Acva Nord” și „Apă-Canal Cahul”.

Potrivit deciziei ANRE, tariful pentru producerea și transportarea apei furnizate de „Acva Nord”, operator care deservește municipiile Bălți și Soroca, precum și alte localități din zonă, a fost majorat la 6,32 lei pentru un metru cub, cu 23 de bani mai mult decât în prezent. La Cahul, consumatorii vor achita 23,45 lei pentru un metru cub de apă potabilă, cu 1,06 lei mai mult față de tariful actual. În schimb, tariful pentru serviciul de canalizare va scădea cu 1,97 lei și va constitui 13,75 lei pe metru cub, scrie nordnews.md.

ANRE precizează că noile tarife au fost calculate în baza cheltuielilor justificate ale operatorilor, a volumelor prognozate de apă furnizată, a consumului tehnologic, a pierderilor de apă admise și a altor indicatori economici relevanți pentru anul 2026.