Moscova insistă că nu se poate discuta despre încetarea focului pe actuala linie a frontului. Potrivit ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, Kievul și aliații săi ar dori să folosească un astfel de format pentru a consolida Ucraina cu armament și cu forțe ale așa-numitei „coaliții a celor dispuși”, transmite Strana.one.

„Vor să obțină o încetare imediată a focului pentru a opri ofensiva rusă și, din nou, la fel ca în perioada acordurilor de la Minsk, să primească o pauză, să câștige timp pentru a pompa Ucraina cu noi loturi de armament modern și pentru a desfășura, pe teritoriul controlat de Zelenski, forțe de ocupație cu mandat antirusesc, sub steagul așa-numitei coaliții a celor dispuși”, a declarat Lavrov.

Șeful diplomației ruse a adăugat că Ucraina ar avea nevoie de „o pace pe termen lung, nu de un armistițiu pentru câțiva ani”. Potrivit acestuia, înțelegerile la care ar fi ajuns Rusia și Statele Unite în Alaska „au pus bazele pentru avansarea în această direcție”.

Lavrov a mai menționat că Rusia este pregătită să reia negocierile cu Ucraina din punctul în care acestea s-au oprit. În același timp, el a susținut că Zelenski „înaintează condiții de negociere absolut nerealiste și chiar obraznice”.

Amintim că Rusia și Ucraina au purtat ultima rundă de negocieri, cu medierea Statelor Unite, la începutul acestui an. Potrivit presei, discuțiile ar fi fost întrerupte după ce Kievul a refuzat să-și retragă trupele din regiunea Donețk, condiție care ar fi fost prevăzută în înțelegerile dintre Vladimir Putin și Donald Trump, convenite la Anchorage. Ucraina ar fi susținut, în schimb, oprirea războiului pe linia actuală a frontului.

Astfel, Lavrov a lăsat să se înțeleagă că Moscova este dispusă să revină la negocieri cu autoritățile ucrainene, însă doar dacă acestea vor accepta retragerea trupelor din regiunea Donețk.