Guvernul condus de Friedrich Merz analizează 33 de propuneri pentru reformarea sistemului public de pensii din Germania. Printre acestea se numără majorarea graduală a vârstei de pensionare, crearea unui fond public bazat pe investiții și înăsprirea condițiilor pentru pensionarea anticipată.
Una dintre principalele recomandări prevede legarea vârstei de pensionare de speranța de viață. Experții propun ca, pentru fiecare an suplimentar de viață, opt luni să fie adăugate perioadei de activitate, iar patru luni perioadei petrecute la pensie, transmite Gandul.ro
Potrivit calculelor actuale, vârsta standard de pensionare ar putea ajunge la 70 de ani până în 2092. În prezent, Germania majorează treptat pragul până la 67 de ani.
Comisia recomandă și crearea unui fond care să investească pe piețele financiare contribuțiile angajaților și angajatorilor. Măsura ar urma să reducă presiunea asupra generațiilor viitoare și să stabilizeze finanțarea pensiilor.
Printre propuneri se mai numără eliminarea pensionării la 63 de ani fără penalizări și reducerea numărului beneficiarilor de pensii speciale. Potrivit Welt, acestea costă statul aproximativ 67 de miliarde de euro anual.
Opoziția critică dur planul. Reprezentanții Partidului de Stânga susțin că majorarea vârstei de pensionare îi va afecta în special pe cei cu venituri mici și pe cei care nu pot lucra până la 67 de ani. Verzii au anunțat că se opun oricărei măsuri care ar slăbi sistemul public de pensii.
În același timp, unii economiști consideră că reforma nu este suficient de ambițioasă și nu rezolvă problemele legate de sărăcia la bătrânețe, presiunea asupra tinerilor și inechitățile din sistem.
