Activistul PAS, Radu Dudcovici, ar fi fost reținut în dimineața zilei de astăzi de către ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), într-un dosar de escrocherie, scrie Ungureanu 112.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Dudcovici a fost recunoscut în calitate de bănuit, după care a fost eliberat, urmând să fie cercetat în stare de libertate.

Menţionăm că la începutul acestui an, în spațiul public au apărut acuzații potrivit cărora Radu Dudcovici ar fi colectat donații de la cetățeni sub pretextul că acestea sunt destinate unor familii aflate în dificultate. Potrivit acelorași informații, în unele cazuri beneficiarii ar fi primit doar o parte din sumele colectate, iar în altele nici nu ar fi știut că în numele lor au fost organizate campanii de strângere de fonduri.

De asemenea, în spațiul public au fost formulate anterior și alte acuzații la adresa lui Dudcovici, inclusiv privind presupusa implicare într-un caz de viol în grup și promovarea discursului de ură sau a îndemnurilor la violență pe criterii politice. Dutcovici a respins acuzaţiile, afirmand că a fost doar „martor”  într-un caz în care ar exista o înregistrare video ce ar surprinde un viol asupra unei persoane pe care el o numește „fetiță”, ceea ce presupune că ar putea fi vorba despre o minoră.