După demisia lui Roman Cojuhari, Guvernul lansează procesul de reorganizare a Agenției Proprietăți Publice. Potrivit premierului, agenția urmează să treacă în coordonarea Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, iar întregul proces va fi unul transparent.
Alexandru Munteanu: “Directorul APP, Roman Cojuhari şi-a depus demisia! Îi mulțumim pentru activitatea desfășurată, dar începând de azi demarăm reorganizarea APP-ului şi trecerea acestei agenții în coordonarea Ministerului Dezvoltării Economice şi Digitalizării. Vom face acest proces transparent! Vom revizui modul în care sunt desemnați şi remunerați membrii consiliilor de administrație a întreprinderilor de stat.”
Amintim că, acum câteva zile, după scandalurile în jurul MoldATSA, directorul general al Agenției Proprietății Publice (APP) și-a anunțat plecarea din funcție, afirmând că își asumă responsabilitatea pentru faptul că activitatea întreprinderii nu a fost verificată cu suficientă rigoare.
